România secolului XXI: 42% din drumuri sunt de pietriş şi pămănt

Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii un raport, privind starea drumurilor la sfârşitul anului 2011, ce “teleportează” România, membră a Uniunii Europene, pe vremea trăsurilor şi poştalioanelor, când “autostrăzile” erau acoperite cu pietriş, iar şoselele, din pământ.

În România secolului XXI, fiecare cetăţean virează, indirect, o parte din veniturile sale la bugetul pentru drumuri, prin achitarea taxelor şi a impozitelor. Iar fiecare şofer plăteşte două taxe de drum, una sub forma rovinietei, cu o valoare anuală cuprinsă între 28 şi 1.210 euro, în funcţie de tipul vehicului, şi o alta, “ascunsă” în preţul carburanţilor (125 €/tonă, în cazul benzinei, de exemplu). Prin urmare, dacă eşti şi cetăţean şi şofer, numărul “taxelor” ajunge la trei. Şi, cum numai anul trecut, de pildă, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a strâns din vânzarea rovinietei aproape 188 de milioane de euro, teoretic, maşinile ar trebui să “zboare” măcar pe un asfalt lipsit de gropi. Practica însă, ne omoară amortizoarele. Iar statisticile arată că ar trebui să ne întoarcem la căruţe, trăsuri şi poştalioane, cu unu până la patru cai putere.

Concret, potrivit INS, la 31 decembrie 2011, drumurile publice din România totalizau 83.703 km, din care 16.690 km (19,9) drumuri naţionale, 35.374 km (42,3) drumuri judeţene şi 31.639 km (37,8) drumuri comunale. Din acest total însă, 26.791 km (32) sunt modernizaţi (88 drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 21.949 km (26,2) sunt drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare şi, atenţie, 34.963 km sunt drumuri pietruite şi de pământ (41,8).

Mai grav, circa jumătate dintre drumurile din România sunt uzate. Conform INS, 47,8 din lungimea drumurilor modernizate şi 56,2 din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau, la 31 decembrie 2011, durata de serviciu depăşită. Ceea ce nu se poate traduce decât prin faptul că sunt pline de gropi, fapt confirmat şi oficial. În cazul DN 73 Piteşti – Câmpulung Muscel, de pildă, chiar CNADNR a recunoscut că este plin de cratere şi “într-un stadiu avansat de degradare”, nefiind supus unei reparaţii capitale de circa 30 de ani. Iar exemplele pot continua, orice şofer putând întocmi în câteva secunde o listă.

Cu toate acestea şi deşi, din 2007, România putea adăuga la banii strânşi din cele trei taxe de drum fondurile europene pentru infrastructură, rata de absorbţie a acestora a tins spre zero şi, în ultimii şase ani, nu s-au construit decât ceva peste 100 km de autostradă, din care peste 55 km au fost inauguraţi în 2011. Şi, şi aceştia pe bucăţi. Astfel, în iulie 2011 au fost deschişi traficului 14,57 km pe tronsonul de autostradă Medgidia-Constanţa, dar doar pe o singură bandă de circulaţie (calea I, secţiunea Murfatlar – Constanţa). Pe cea de-a doua, s-a putut circula din septembrie, potrivit CNADNR. Aceeaşi “poveste” şi pe varianta de ocolire Constanţa: 8,6 km, inauguraţi în două etape, în iulie şi, respectiv, în septembrie. Iar cea mai “lungă” autostradă căreia i s-a tăiat panglica anul trecut a fost Arad-Timişoara (32,2 km – 17 decebrie 2011).

Între 2007 şi 2008, Ministerul Transporturilor nu a reuşit să atragă nici un euro din banii europeni. În 2009, MT a constractat fonduri de 705 milioane de euro, în 2010 rata de absorbţie a ajuns la 2, iar în 2011, la 11.