Pick-up-ul Toyota Hilux i-a luat coroana de învingător al provocărilor extreme legendarului Land Cruiser, deschizând un nou capitol în istoria explorărilor polare.
Trei Hilux-uri D-4D, un “4×4” şi două “6×6”, preparate de specialiştii Arctic Trucks, tunerul specializat în modificarea maşinilor pentru a rezista temperaturilor ce coboară până la -75º Celsius şi a face faţă provocărilor “deşertului îngheţat”, au înregistrat un nou record mondial, reuşind să atingă din nou Polul Sud şi să parcurgă fiecare câte 9.500 de kilometri în cele mai ostile condiţii din Antarctica. De asemenea, zece Hilux-uri, inclusiv cele trei, au acoperit, între noiembrie 2011 şi februarie 2012, peste 70.000 km în cadrul programului organizat de Extrem World Races, transformând expediţia în cea mai lungă din istoria explorărilor polare.
De-a lungul timpului, unul dintre principalii vectori de imagine ai Toyota a fost, este şi va fi performanţa modelelor off-road. În cei peste 60 de ani de existenţă, de la FJ-ul dezvoltat pe baza binecunoscutului Jeep Willys, care, în 1951, a reuşit să cucerească Muntele Fuji (3.776 metri înălţime), urcând până la cea mai mare altitudine atinsă de vreun automobil, la FJ40-ul care, în 1965, a devenit vehiculul de bază al cercetătorilor niponi de la baza Showa din Antarctica, şi până în prezent, Land Cruiser-ul a devenit un fel de sinonim pentru fiabilitate şi rezistenţă în cele mai grele conditţii de pe Glob.
În ultimii ani însă, nevoile s-au schimbat. Iar Land Cruiser –ul a fost, încet, încet, repoziţionat, astfel încât să răspundă pretenţiilor clienţilor care vor să folosească aceeaşi maşină atât la drumurile cotidiene, cât şi în off-road, sau să ajungă în locuri neatinse de alţii, în costum Armani, fără a renunţa nici o clipă la confortul unei limuzine. Dar Toyota nu şi-a renegat istoria şi nu şi-a abandonat publicul “4×4”, transformând utilitara Hilux în “îmblânzitor de noroaie”. Şi rezultatele nu au întârziat să apară.
Între noiembrie 2011 şi februarie 2012, după cum spuneam, zece Hilux-uri au mers peste 70.000 km, în cele mai vitrege condiţii de pe Pământ (Antarctica), încheind fără probleme tehnice cea mai lungă expediţie din istoria explorărilor polare. Iar trei dintre ele au înregistrat un nou record mondial, parcurgând fiecare câte 9.500 km în “deşertul îngheţat”. Recordul anterior a aparţinut însă tot unui model Toyota Hilux! În 2008-2009, o echipă de asistenţă din cadrul Amundsen Omega 3 South Pole Race a parcurs 5.000 km în Antarctica, de la staţia rusească de cercetare din Novo, la Polul Sud şi retur, Hilux-ul devenind prima maşină “4×4” care a atins “extremitatea” Terrei.
Combustibil de avion şi roţi-gigant
Pentru a face faţă solicitărilor extreme de la Polul Sud, mai ales temperaturilor de până la -75º Celsius şi zăpezii afânate şi îngheţate, ce poate fi comparată cu nisipul din deşert, Hilux-urile au fost modificate aproape total de Arctic Trucks. Atenţie însă, specialiştii au păstrat motoarele diesel D-4D, setându-le doar să meargă pe un amestec de combustibil pentru avioanele de tip turbo-jet (kerosen de tip A-1), care rezistă la frigul extrem, şi cutiile de viteze originale!
Scopul expediţiei Hilux în Antarctica a fost de a amenaja un depozit de carburant şi o staţie meteo şi de a oferi suport echipelor de cercetători şi unei curse de schi. Pentru a putea căra materialele necesare fără a se afunda în “nisipul îngheţat”, două Hilux-uri au fost transformate în maşini “6×6“, prin montarea unor punţi spate duble. Iar toate maşinile au primit jante-gigant, de 38 inch, cu pneuri umflate la doar 0,1-0,2 atm, în loc de 1,9-2,0 atm cât au gumele obişnuite de stradă, pentru a se mări suprafaţa de contact cu solul de până la 17 ori.
De asemenea, suspensiile au fost înălţate şi adaptate la greutatea suplimentară. În locul reductoarelor de serie, cu două trepte (Hi&Lo), cei de la Arctic Trucks au montat unele mai performante, cu mai multe trepte de demultiplicare. Iar pentru a nu rămâne fără “gaz”, Hilux-urile “4×4” au primit rezervoare de 280 litri şi cele “6×6”, de 800 de litri. Pe una dintre maşini a fost pusă o macara şi, fără excepţie, maşinile au fost dotate cu cabestane şi bare faţă speciale, în formă de “U”, care să nu le lase să se răstoarne la coborârea de pe “dunele” de zăpadă.
