joi, februarie 22, 2024
AcasăReportajFOTOREPORTAJRaliul Sibiului: Trei zile de foc

Raliul Sibiului: Trei zile de foc

Trei zile de foc, la figurat, dar și la propriu, din cauza soarelui ce a ridicat temperatura la 40 de grade Celsius. Atât a durat aventura Autobis la Raliul Sibiului, în cel mai important eveniment sportiv al anului pentru români.

Totul a început joi, când lucrurile au intrat în linie dreaptă pentru ambele mașini plecate de la Autobis cu direcția foarte exactă: Sibiu, etapa a cincea din Campionatul Național de Raliuri, intrată pentru acest an în calendarul IRC (International Rally Challenge). Flota cu care am atacat Valea Oltului pentru a ne instala în capitala culturală europeană din 2007 a fost formată din VW Amarok, 2.0 TDI, care a preluat și sarcina transportării materialelor promoționale care ne-au însoțit, și Nissan Juke Shiro 1.6 DiG-T. Ambele mașini s-au dovedit a fi perfecte pentru misiunea pe care au primit-o.

Prima provocare a venit pe Valea Oltului. Un mesaj transmis la radio în timp ce mă aflam în zona Râmnicu Vâlcea mi-a atras atenția: poliția anunța că CNADNR a decis oprirea circulației pe DN 7, Valea Oltului, în reprize de 15 minute, pentru a degaja pietrele căzute sau care stau să cadă pe carosabil. Colegul meu Constantin Ciobanu se afla cu circa 30 de minute înaintea mea. Îl sun, îmi confirmă că pe traseu a văzut activitate. Mă gândesc că am noroc și trec de barieră înainte să fie pusă. La numai 10 kilometri după Călimănești găsesc însă o coloană de mașini, formată în spatele barierei. Îmi spun că 15 minute nu poate fi o tragedie și opresc motorul. După 30 de minute de așteptare, deschid laptopul pentru a posta pe site o fotografie de la locul blocajului. În depărtare se vede praf de la pietrele desprinse de alpiniști. Nu există nici cea mai mică intenție de deschidere, așa că mă apuc să mai fac fotografii. Cele 15 minute anunțate la radio devin o oră când excavatorul care strânge bolovanii căzuți își termină treaba. Coloana se pune în mișcare și, spre deosebire de colegul meu, ratez conferința de presă din Sibiu.

Ziua 1 – Startul festiv

În Piața Mare din oraș, forfotă mare. Zeci de localnici și turiști cască gura la bolizii de raliu, la echipele de mecanici care le pregătesc, cu atât mai mult cu cât anul acesta printre români au apărut echipajele străine, cu camioane speciale, care s-au instalat pe dalele pieței. Andreas Mikkelsen, Francois Delecour, prezent la mai multe etape de raliu în campionatul românesc, Herry Hunt, mașini pe care nu le vezi prea des precum Skoda S2000, care costă aproximativ 200.000 de euro, cortul echipei lui Peter Solberg, zgomotele sutelor de cai-putere, bătăile de mitralieră ale cheilor electrice de roți, toate acestea au ridicat temperatura din centrul istoric al orașului Sibiu cu cel puțin câteva grade peste cele 38-39 existente în ziua de 19 iulie. Noi ne pregătim de City Demo, parada mașinilor pe străzile orașului. În cursul dimineții, shakedown-ul i-a pus pe piloți la treabă, acum sunt relaxați, îmbrăcați în pantaloni scurți și sandale, salutând publicul prin orificiile pătrate tăiate în geamurile mașinilor. Trec pe rând, în ordinea numerelor de concurs, iar oamenii aplaudă, cunoscători sau nu ai raliurilor, pur și simplu pentru că se simt bine, pentru că le place că în oraș se întâmplă un eveniment de anvergură, le place atmosfera festivă, se simte că vor să facă parte din așa ceva. Cei care sunt fani știu nume, îi cunosc pe piloții români și vorbesc cu ei. Le urează succes pe probe, pe rând, tuturor, pentru că așa li se pare că e normal. Iar spectacolul se mută încet, odată cu lăsarea întunericului, în Piața Mică, acolo unde este amenajat podiumul de pe care se va da startul festiv, dar unde vor fi, de asemenea, premiați câștigătorii.

Numele fiecărui pilot este însoțit de urale și aplauze. Fie că sunt străini, unii celebri, fie că sunt români, destul de cunoscuți pentru fiecare dintre cei prezenți, atmosfera crește în intensitate, iar asta se vede și pe fețele piloților. „E o atmosferă incredibilă, sunt mândru că în România se întâmpla așa ceva!”, spune unul dintre piloți, iar echipajele se scurg, unul câte unul, pe rampa de metal, pe sub bannerele uriașe pe care scrie România – Explore de Carpathian Garden. A doua zi dimineață toți vor explora împrejurimile Sibiului, ce-i drept, în viteză.

Seara se încheie la terase, unde, așa cum în nicio altă țară europeană nu se mai întâmplă, vinul bun și ieftin ori berea rece curg mult după miezul nopții în pahare.

Ziua 2 – Praful, elementul de legătură

Prima zi oficială de concurs începe destul de târziu, la 14.30, pe proba specială Dobârca, la circa 40 de km de Sibiu. Este considerată cea mai rapidă, iar piloții se simt bine din acest motiv. Suprafața tuturor probelor a fost reabilitată de organizatori, dar în România, așa cum asfaltul este cel mai deteriorat din Europa, macadamul se ridică la același rang când vorbim despre gropi. Și echipajele sunt încă departe de greutățile de pe celelalte probe. Urmează PS2, la 15.14, pe Crinți. Sibienii și ceilalți fani din țară încep să se adune pe traseu cu circa două ore înainte. În 30 de minute se vor închide și aceste drumuri și toți își caută cele mai bune locuri. Noi urcăm cu cele două mașini, iar VW Amarok își arată din plin calitățile pe Crinți, unde testăm proba, în timp ce Juke așteaptă cuminte lângă start. Primele treceri ale echipajelor aduc și fotografiile, dar mai ales imagini video dintre cele mai spectaculoase.

Între două mașini, analizăm diferențele de abordare a virajului, în funcție de poziția în clasament. Lângă noi, Maurizzio, fotograf italian, și-a ales o poziție perfectă, pentru a încadra atât mașina care urcă, cât și biserica din zare, și nu se mai mișcă. După o oră, e îngropat pur și simplu în praf. Noi, ceilalți, reușim cu greu să păstrăm hainele aproape curate, fiind mai importantă lupta cu soarele nemilos. Plecăm de pe probă înainte de deschiderea drumului, pe o cărare săpată în munte de localnici.

FOTO:ANDREI TOBOȘARU

Aflăm că a avut loc și primul accident. Dan Gîrtofan „a agățat” un cap de pod și s-a răsturnat, fără consecințe grave. Probele sunt trecute pentru a doua oară și tot alaiul se mută „în groapă”. Adică pe Super Speciala de pe terenul special amenajat din cartierul Ștrand. Acolo publicul vine în număr mare, ca la meci. Cu o oră înainte de start, în jurul orei 19.00, malurile ce împrejmuiesc circuitul încep să se umple, în zgomot de trompete de plastic. Copii în cârcă, promoterițe de la uleiuri de motor, cunoscători care stabilesc deja clasamente, totul se derulează cu încetinitorul, din cauza soarelui care nu se oprește nici măcar 2 secunde. Camionul cu bere și suc mai stinge puțin setea, iar primele mașini apar la start. În 5 secunde apare și praful, gros, mult și greu de împrăștiat, deoarece vântul nu mai bate absolut deloc. Din acest motiv nu mai miră pe nimeni faptul că unii piloți ratează traseul. De aici, speranțele noastre de puțin aer mai rece se îndreaptă către Șanta și Păltiniș, probe de noapte clasice pentru Raliul Sibiului.

Ziua 2 – Probe de noapte

Când este o probă de noapte, drumul dinspre cartierul Dumbrava către Rășinari și Păltiniș se transformă într-un fel de transhumanță. Zeci, poate sute de mașini iau direcția văii Ștezii, pârâul local, pentru a se instala în celebra poiană de lângă cabană. Berti Panaoit, ofițerul de presă al raliului, se află la post, în fața ecranului uriaș, pentru a anima publicul. S-a lăsat noaptea, dar siluetele se strecoară în continuare pe finish-ul de la Șanta și pe startul de pe Păltiniș. Este singura probă de asfalt din raliu și, ca să nu fie prea ușoară, se desfășoară noaptea. Cei mai mulți dintre fani se așază la primul ac de păr, unde e și spațiu, și vizibilitate. Cu puțin noroc prindem și noi câteva smocuri de iarbă libere. Se aud motoarele, este deja ora 22.00, iar primele 3-4 mașini trec pe ultimele picături de lumină. Se lasă bezna, iar huruitul motoarelor se pierde, rând pe rând, pe drumul către Păltiniș. Publicul migrează rapid la ecran și în scurt timp se aude motorul lui Mikkelsen, care încheie ziua în forță, aruncă cele câteva sute de kilograme de praf în toate părțile și dă declarații la cald reporterului Eurosport chiar pe linia de finish. Sosirea de pe Șanta se încrucișează până târziu în noapte cu plecarea pe Păltiniș, din cauza prafului din Ștrand, care a întârziat proba peste program. Apoi avem și rezultatele provizorii. Mikkelsen conduce după prima zi cu peste 2 minute, fiind urmat de germanul Wiegan Sepp și de francezul Francois Delecour. Gergo Szabo a fost cel mai bun echipaj din CNR, Vali Porcișteanu, cel mai bun pilot român. E trecut de miezul nopții, suntem flâmânzi, mergem în piață pentru a găsi un restaurant deschis și ne pregătim pentru ziua următoare, fiindcă se anunță a fi cel puțin la fel de grea.

Ziua 3 – Și mai mult praf

Ziua de sâmbătă a generat frisoane piloților nu de la prima oră a dimineații, ci încă din zilele de recunoaștere. Gâtu Berbecului este un nume cu rezonanță în mintea piloților din CNR, deoarece aici pietrele de pe drum au dimensiuni comparabile cu cele ale unei mingi de handbal. În ciuda reabilitărilor făcute de organizatori, Gâtu Berbecului a rămas o probă specială extrem de dură, care solicită atât mașina, cât și echipajul. Nici de această dată proba nu a dezmințit. Principala problemă au fost penele de cauciuc, minim una, în medie două. Mai multe mașini din competiție au rulat pe jantă, unele au rămas și fără jantă, iar cele mai ghinioniste s-au trezit cu defecțiuni la suspensie sau direcție, fiind nevoite să abandoneze. Evident, echipele care s-au pregătit, așa cum este cazul lui Mikkelsen, dar nu numai al său, au venit cu cauciucuri hard, au evitat să atace agresiv și au rămas pe patru roți.

FOTO: PETRICĂ TĂNASE

După Gâtu Berbecului, care a început la 11.00, urmează Șanta Max, la 12.00, o versiune alungită a celebrei Șanta, cu legătură pe asfalt, spre Păltiniș. Cea mai spectaculoasă porțiune este exact trecerea de pe macadam pe asfalt, din dreptul cabanei. Spațiul este generos, încăpător pentru câteva sute de persoane, la doi pași sfârâie micii pe grătar, iar berea curge rece din dozator, astfel că pentru public sunt întrunite toate condițiile. Prima trecere este întreruptă, din cauza unui incendiu, după mașina cu numărul 34. Sosesc pompierii, mai multe mașini, iar focul din pădure este stins rapid. Startul pentru proba cu numărul 10 se decalează din acest motiv cu circa 20 de minute. Mașina Autobis este și de această dată în mijlocul acțiunii. Ziua pare și mai fierbinte decât cea de dinainte, este deja ora 4 după-amiaza, iar praful din atmosferă duce disconfortul aproape de limitele suportabilului. Publicul pare însă să ignore toate aceste impedimente și suflă cu toții în trompetele de plastic cu o energie demnă de lăudat. Se apropie seara, programul s-a decalat deja cu aproape o oră, iar fanii se duc din nou către Ștrand, pentru a asista la finalul raliului. Fără să mai schimbe clasamentul, proba desfășurată în paralel animă din nou spectatorii, bineînțeles printre norii inevitabili de praf. Este trecut de ora 19.00, Mikkelsen a terminat deja raliul, iar spectatorii pleacă, pe rând, către parcul de service, unde mașinile sunt pregătite, imediat ce sosesc de pe ultima probă, de festivitatea premiere.

Soarele lasă încet locul aerului ceva mai puțin fierbinte, sibienii se adună în piață, primele mașini se aliniază lângă turn, iar Victor Ponta este plimbat de oficiali prin Piața Mare, pentru a-i aminti cum e la un raliu. Mikkelsen, Flodin, Delecour, Porcișteanu, Keleti își parchează mașinile una lângă alta, după indicațiile oamenilor de ordine. Se fotografiază, se felicită reciproc, dau autografe fanilor. Începe festivitatea. Blițurile, șampania din belșug, cupele aurii deasupra capului, sutele de sibieni cu stegulețe dau o și mai mare strălucire acestui eveniment, în timp ce în centrul de presă primii 3 clasați susțin conferința de presă. „A fost un raliu extrem de greu”, este mesajul de bază. Mikkelsen recunoaște că la ultima probă a folosit cauciucuri hard și a avut un singur scop, să treacă linia de finish. A câștigat cu 5,33 minute avans, un record pentru IRC. Francois Delecour ne declară ca probele au fost „casante” (cuvânt folosit de piloții francezi pentru macadamul care îți rupe mașina). A pierdut locul secund în fața lui Flodin Patrick, deși până la un moment dat urcase pe locul al doilea. Suedezul Flodin este extrem de tânăr, așa cum este și Mikkelsen. Amândoi sunt mulțumiți de rezultatele obținute, de raliu în sine. Probabil că vor reveni și la anul.

Peste o oră, totul se scufundă în întuneric. Corturile echipajelor, mașinile, sculele, standurile, totul a fost strâns, ambalat, pregătit de plecare. Camioanele sunt dirijate pentru a ieși din piață, publicul merge la terase comentând. Sibiul se pregătește deja de organizarea unui festival cultural.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole