Un raliu reinventat, Sibiu Rally Challenge va fi, începând de anul acesta, un alt gen de eveniment, mult mai amplu decât ne-a obișnuit Raliul Sibiului, încercând să aducă în România parfumul unui festival celebru, Goodwood Festival of Speed. Ediția cu numărul 1 a Sibiu Rally Challenge, “un festival dedicat sporturilor cu motor”, după cum îl descriu organizatorii, se va desfășura în perioada 9 – 12 octombrie, în județul Sibiu, cu cartierul general chiar în Piața Mare din orașul Sibiu. Evenimentul este deschis tuturor tipurilor de mașini de competitie.
Sibiu Rally Challenge, primul eveniment de acest gen din România, va începe joi, 9 octombrie, cu recunoașterile oficiale ale celor trei probe de asfalt, dar și a circuitului de rally cross, acolo unde se va desfășura lupta pe macadam. Cartierul general va fi amplasat în Piața Mare a orașului, locație deja celebră atât din punct de vedere turistic, dar și pentru pasionații de sporturi cu motor. „Nu se putea un loc mai potrivit ca punct de plecare pentru Sibiu Rally Challenge. Piața Mare este cel mai important punct al orașului și atrage mii de turiști în fiecare zi. Aici va fi cartierul general al evenimentului pentru că vrem să asigurăm o expunere cât mai bună pentru toți participanții, dar și să promovăm cele mai frumoase locuri din oraș”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.
Vineri, 10 octombrie, sunt programate o serie de evenimente care vor atrage publciul în Piața Mare pentru sesiunea de autografe a piloților, parada mașinilor pe străzile din centrul orașului și startul festiv care vor avea loc începând cu ora 18:00. Prima specială pe asfalt va avea loc în nocturnă pe proba specială Păltiniș, o probă cu o lungime de 9 kilometri.
Sâmbătă, 11 octombrie, piloții înscriși la Sibiu Rally Challenge vor trebui să înfrunte Transfăgărășanu, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume. Prima trecere pe speciala de 7,2 kilometri va fi la ora 12:00, iar cea de-a doua la ora 13:23. „Nu s-a mai organizat niciodată o competiție pe această parte a Transfăgărășanului. Este o provocare specială pentru toată lumea și cred că acesta va fi punctul de atracție pentru piloți și pentru spectatori”, a continuat Sorin Itu.
Duminică, 12 ocotmbrie, lupta pentru glorie se va da pe circuitul de rally cross unde cei mai buni piloți se vor întrece într-o cursă similară cu celebra Cursa Campionilor. „Ediția din acest an a Sibiu Rally Challenge este doar primul pas spre un festival internațional dedicat sporturilor cu motor. Vom încerca să atragem cât mai mulți piloți încă de la prima ediție care vor vrea să înfrunte provocările noastre”, a mai adăugat Sorin Itu.
Fotografii, harti, documentele oficiale si formularul de inscriere pot fi descărcate de pe site-ul oficial www.raliulsibiului.ro
Sibiu Rally Challenge este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiui Sibiu.
[…] Sibiu Rally Challenge – festivalul vitezei pe Transfăgărășan și Păltiniș […]