Un grup de investiții cu capital chinez, în asociere cu o companie japoneză, este cumpărătorul final anunțat de administratorul judiciar al companiei falimentare Saab Automobile. Compania cumpărătoare va avea sediul în Suedia și va fabrica automobile electrice. Administratorul nu a anunțat care este prețul pe care National Electric Vehicle Sweden AB îl va plăti.
„Compania va redemara activitatea în Trollhattan (n.r. la uzinele Saab), iar operațiunile se vor concentra pe producerea de mașini electrice”, a mai spus reprezentantul celor care s-au ocupat de lichidarea judiciară a companiei Saab. Companiile care vor conduce operațiunile sunt Sun Investment, din Japonia, și National Modern Energy Holdings Ltd. din China, constructor de generatoare de energie regenerabilă.
Compania suedeză Saab Automobile AB a fost deținută de General Motors până în 2010, când, din cauza problemelor financiare ale proprietarului, dar mai ales din cauza faptului că marca suedeză avea pierderi uriașe, a fost scoasă la vânzare. Procesul a fost anevoios, la final fiind aleasă firma olandeză Spyker (și-a schimbat ulterior numele în Sweedish Automobile) care cu ajutorul unui fond de investiții a încercat să o salveze.
În 2011, supraviețuirea uzinelor Saab s-a dovedit a fi imposibilă, deși mai multe companii din china își arătaseră interesul pentru achiziția integrală sau parțială a mărcii. La finalul anului trecut, instanța a declarat falimentul Saab. În urmă cu aproximativ o lună, procesul de lichidare judiciară a tras linie: Saab avea active în valoare de 500 de milioane de euro și datorii de 1,5 miliarde euro. Constructorul de avioane Saab AB, de care fabrica de autoturisme s-a despărțit în urmă cu aproape 50 de ani, a anunțat că deține drepturi asupra mărcii Saab, și va opune înstrăinării acesteia, în cazul în care nu va continua producția de automobile în Suedia, la Trollhättan.
[…] de relansare. Finalul a fost iminent: faliment declarat de justiție în urmă cu doi ani, iar compania Saab a intrat în lichidare. În timp ce unele active au fost cumpărate și transportate în China, un alt investitor chinez a […]