Premierul Victor Ponta nu renunţă la noua acciză pe carburanţi, afirmând că taxa nu poate fi abrogată deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără aceasta. Acciza va intra în vigoare de la 1 aprilie.
“(…) nu se poate renunţa pentru că, atunci, nu se mai închide bugetul (…) Şi Comisia Europeană, şi Fondul Monetar au spus foarte clar că nu se poate redeschide bugetul – şi, de altfel, nici nu intenţionăm să redeschidem bugetul”, a declarat premierul Ponta, întrebat de jurnalişti dacă se va renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.
Potrivit proiectului actual, acciza va avea o valoare de 7 eurocenţi – echivalentul a aproximativ 31 bani – şi va fi inclusă în preţul fiecărui litru de benzină sau motorină comercializat pe teritoriul României. Cuantumul exact în lei va fi actualizat în permanență, în funcție de rata inflației, ceea va duce, inevitabil, la accentuarea volatilității prețurilor benzinei și motorinei.
Premierul nu exclude varianta majorării noii accize pe carburanţi, înainte ca aceasta să intre, propriu-zis, în vigoare. Astfel, Guvernul ar acoperi pierderile suferite în cele patru luni în care nu a putut colecta banii proveniţi din birul pe carburanţi.
Iniţial, sumele colectate cu ajutorul noii taxe urmau să intre într-un fond special, dedicat proiectelor de extindere și reabilitare a infrastucturii rutiere. Premierul anunţa, însă, pe 12 ianuarie, că amânarea accizei pe carburanţi ar putea aduce rectificări negative ale bugetului şi ar afecta cheltuielile planificate pentru domenii care nu ar avea, teoretic, nicio legătură cu noul bir.
[…] Premierul Victor Ponta nu renunta la noua acciza pe carburanti, afirmand ca taxa nu poate fi abrogata deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis si nici inchis fara aceasta. Acciza va intra in vigoare de la 1 aprilie, scrie autoindustry.ro. […]