Trofeu special pentru Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu

0
320

Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, a primit premiul „Star of the Rally” din partea organizatorului Raliului Sibiului, pentru a treia oară consecutiv, pentru susținerea și implicarea în organizarea celor 12 ediții de până acum. Raliul Sibiului, cel mai dur și spectaculos raliu pe macadam din România, mai are un câștigător. Inițiat în 2010, trofeul special „Star of the Rally” a fost câștigat anul acesta de Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu.

„Editia din acest an a Raliului Sibiului s-a bucurat de foarte mare succes în Sibiu. Am fost bucuroși să contribuim și noi, că autoritate locală, la succesul unui eveniment care a adus orașului nostru vizibilitate, iar publicului iubitor de sporturi cu motor a avut ocazia să urmărească o competiție de talie internațională, chiar în orașul lor. Pentru că a fost un eveniment foarte bine organizat și de bună calitate, vom continua să sprijinim acest eveniment. Felicitri organizatorilor!”, a spus Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu.

„De 12 ani, Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, susține acest raliu, iar anul acesta am reușit să ajungem în Intercontinental Rally Challenge. Acest succes i se datorează și sunt foarte bucuros că am reușit să organizăm o etapă atât de importantă la Sibiu. Acum am început deja pregătirile pentru sezonul viitor și sunt încântat că avem deja susținerea autorităților locare și mulțumesc tuturor celor implicați pentru acest lucru”, a spus și Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.