După Google Maps, un producător român de GPS-uri a lansat serviciul de monitorizare a traficului, pentru ca șoferii să poată evita ambuteiajele, accidentele și șoselele blocate.
Deși în Europa de Vest serviciile de trafic de tip TMC sunt disponibile de foarte mulți ani, românii au fost privați de astfel de informații, din cauză că nu au existat furnizori de date din trafic în timp real. Primul operator care a introdus informații despre fluența traficului a fost Google, prin intermediul hărților din Google Maps. Acestea nu acoperă toate șoselele României și nici măcar ale Bucureștiului, ci doar bulevardele și străzile mari. Avantajul constă în faptul că alternativele de trafic sunt calculate și cu timpul necesar parcurgerii traseului. Google Maps este disponibil pe orice smartphone care are aplicația instalată. Acum, cei de la Arobs vin cu acest serviciu integrat într-un GPS. Este vorba despre un singur model care utilizează aplicația, urmând, probabil, ca celelalte aparate să includă acest tip de serviciu ulterior. Serviciul colectează informații despre viteza traficului, dar și despre eventualele blocaje existente: ambuteiaje, accidente, drumuri în lucru, condiții meteo nefavorabile. Sursele sunt aproximativ 65.000 de mașini monitorizate prin GPS, precum și serviciile de poliție sau pompieri. Datele oferite de sistemul TMC (Traffic Monitoring Channel) acoperă aproximativ 70 din rețeaua de drumuri din România, majoritatea orașeor mari și cele mai importante șosele (DN1, DN13, E60, E85, A1, A3).
Aplicația, oferită sub marca TraficOK, permite, de asemenea, generarea de buletine de trafic în timp real, hărți de trafic 3D, rute optimizate, previziuni sau hărți dinamice.