Primul pod al pasajului Mihai Bravu din Capitală a fost finalizat și ar putea fi deschis circulației rutiere în următoarele săptămâni. Anunțul oficial făcut de primarul general Sorin Oprescu vine la o zi după ce edificiul a trecut testele de rezistență.
”Să știți că sunt adeptul criticii, dar numai dacă este constructivă. Așa că vă rog să urmăriți cu atenție ce se întâmplă astăzi la pasajul Mihai Bravu. Primul pod este aproape finalizat. Lucrările au intrat pe ultima sută de metri, stratul de beton fiind turnat pe întreaga suprafață a podului. În acest moment se lucrează la hidroizolație și la asfaltare, ceea ce mă determină să spun că în următoarele săptămâni poate fi deschis circulației rutiere. Și vreau să mă fac clar înțeles. Mi se tot rotește în presă o declarație pe care am făcut-o în decembrie, în care spuneam că primul pod ar putea fi inaugurat în luna martie — atenție! — ‘dacă vremea va permite acest lucru’. Nu reiau problemele cu nămeții cu care ne-am confruntat cu toții, vreau însă să vă precizez clar că în contract termenul de finalizare pentru acest pod este aprilie-mai, deci suntem în grafic. Chiar ieri, primul pod al pasajului a trecut testul rezistenței. El a fost traversat de mai multe camioane, pentru a-i fi verificată rezistența înainte de a fi deschis circulației”, a declarat primarul general, citat de Agerpres.
El a anunțat că au început lucrările și la al doilea pod al pasajului.
”Am început lucrările și la cel de-al doilea pod, prin montarea primelor două picioare. Vă reamintesc că pasajul Mihai Bravu rezolvă subtraversarea a două puncte esențiale, Splaiul Unirii și Dâmbovița, pe de-o parte, iar pe de cealaltă parte, intersecția Mihai Bravu cu calea Văcărești, realizând continuitatea traficului, în corelare cu viitorul pasaj subteran de la Piața Sudului. Scopul proiectului îl reprezintă descongestionarea traficului din zona intersecției șoseaua Mihai Bravu — Splaiul Unirii — calea Văcărești și, nu în ultima instanță, închiderea inelului principal de circulație”, a precizat Oprescu.
[…] Primul pod al pasajului Mihai Bravu din Capitala ar putea fi deschis circulatiei, titreaza autoindustry.ro. […]