Minus 30% pentru Dacia pe piaţa franceză

0
280

Înmatriculările Dacia pe cea mai mare piaţă de export a mărcii, Franţa, au scăzut cu 30% în primul trimestru al anului, ajungând la aproape 19.500 de unităţi faţă de volumul de aproape 28.000 de maşini vândute în intervalul ianuarie – martie 2011, potrivit statisticilor CCFA, Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile.

Tradiţional, Franţa este cea mai mare piaţă de desfacere pentru Dacia, numai anul trecut fiind exportate în Hexagon peste 94.000 de modele Dacia, circa 27% din totalul producţiei. Întregul volum de autovehicule comercializate în Franţa în primul trimestru s-a comprimat cu 19,5% la circa 610.000 de unităţi.

În luna martie scăderea vânzărilor Dacia pe piaţa franceză s-a accentuat ajungând la -56% faţă de martie 2011, cu un total de 5.807 unităţi.

Reducerea cererii în Franţa şi la nivel european a determinat conducerea Dacia să oprească producţia fabricii de la Mioveni pe 30 martie şi 2 aprilie, angajaţii fiind plătiţi cu 85% din salariul aferent pentru această perioadă. Potrivit fluxului de producţie al Dacia, în cele două zile s-a pierdut asamblarea a circa 2.800 de unităţi. La fel ca şi în cursul anului trecut, când Dacia a mai oprit producţia pentru o scurtă perioadă de timp, recuperarea ar putea fi realizată în lunile de vară, în funcţie de volumul comenzilor.

Nu pe toate pieţele rezultatele sunt în scădere. În Italia, a treia destinaţie în topul exporturilor Dacia, vânzările au urcat în primul trimestru cu aproape 16% la un volum total de peste 7.500 de unităţi, conform statisticilor UNRAE (Uniunea Naţională a mărcilor auto străine). Întreaga piaţă a avut un declin de 21%, cu un volum de 406.907 unităţi.

Şi în Spania vânzările au fost în urcare, astfel că Dacia a consemnat un plus de 13% în primele trei luni ale anului, ajungând la un total de 3.742 unităţi, în timp ce întreaga piaţă a avut un minus de 1,9% şi un total de 204.119 unităţi, potrivit statisticilor ANFAC (Asociaţia Spaniolă a Producătorilor de Automobile şi Camioane).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.