Programul de casare a maşinilor vechi şi de înnoire a parcului auto, botezat generic “Rabla”, pornește săptămâna aceasta, cu încă două zile întârziere. Începând de joi, 5 aprilie 2012, proprietarii persoane fizice se pot adresa firmelor colectoare pentru casarea autoturismelor uzate. Prima de casare este tot de 3.800 lei!
Regulile “Rabla 2012” sunt aceleaşi ca în anii trecuţi. La program pot participa toţi proprietarii persoane fizice de autoturisme cu o vechime de peste 10 ani, în stare de funcţionare, care nu au mai casat alte vehicule. În schimbul automobilului dus la REMAT, aceştia vor primi un tichet în valoare de 3.800 lei, ce poate fi folosit ca reducere la achiziţionarea unei maşini noi sau poate fi vândut. Pentru cumpărarea unui autoturism nou se pot folosi maximum trei tichete “Rabla”.
Guvernul a alocat 114 milioane de lei în cadrul “Rabla 2012”, pentru scoaterea din uz a 30.000 de autovehicule. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a afirmat însa că bugetul ar putea fi suplimentat ulterior, “în funcţie de cum evoluează piaţa”.
Lista producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor autorizaţi să participe la Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional (Rabla), precum si cea a operatorilor economici autorizaţi să desfaşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz sunt publicate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Anul trecut, Guvernul a alocat, în doua etape, 456 milioane lei pentru scoaterea din uz a 120.000 autovehicule, iar pâna la finalul lunii decembrie 2011 au fost casate peste 116.000 de maşini vechi şi cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi.