Michael Schumacher ar putea rămâne în comă pentru tot restul vieții

0
326

Michael Schumacher, septuplul campion mondial de Formula 1, ar putea fi menținut în starea de comă indusă, în care se află în prezent, pentru tot restul vieții, au anunțat mai mulți specialiști germani, citați de Ziuaveche.ro.

Potrivit doctorului Andreas Ziegler, neurochirug la Universitatea Clinică de Neurochirurgie din Oldenburg, complicațiile suferite de Michael Schumacher în urma operațiilor repetate la care a fost supus i-ar putea determina pe medicii săi să îl țină în continuare în comă pe fostul pilot de Formula 1.

Michael Schumacher se află în comă de aproape trei săptămâni, fiind internat la Spitalul din Grenoble din 29 decembrie, în urma accidentului de ski pe care l-a suferit în stațiunea franceză Meribel. Conform uzanțelor medicale, starea de comă indusă nu este menținută mai mult de două săptămâni.

”Leziunile pe creier sunt printre cele mai dificile. Pot apărea complicații. Odată intrat în comă, nu se pot face niciun fel de predicții legate de perioada exactă în care pacientul își poate reveni și nici de posibilele complicații pe care le poate suferi. Teoretic, coma indusă poate fi menținută pentru tot restul vieții, fără repercursiuni asupra creierului”, a explicat neurochirurgul german.

Michael Schumacher, care a împlinit 45 de ani pe 3 ianuarie, deține șapte titluri de Formula 1 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004), cucerind de-a lungul carierei 91 de Mari Premii, din 307 curse. El s-a retras din activitate la finele sezonului 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.