joi, aprilie 3, 2025
AcasăMotorsportMarele Premiul al Australiei - Calificări

Marele Premiul al Australiei – Calificări

Piloții Vodafone McLaren și-au rezervat primele două poziții pe grila de start în Marele Premiu al Australiei, prima etapă a sezonului 2012 din Campionatul de Formula 1. Abia la finalul calificărilor fanii au putut să își creioneze o imagine asupra raportului de forțe, cel puțin pentru prima parte a campionatului. Evident, lumea a fost cu ochii pe Red Bull Racing, dar atât Vettel cât și Webber nu au reușit decât o clasare pe a treia linie a grilei.

Cel mai viril monopost de pe circuit, dar și cel mai frumos a fost al celor de la McLaren. Lewis Hamilton a obținut pole position cu un timp de 1.24.999. Colegul său de echipă, Jenson Button, îl va acompania pe prima linie a grilei de start, acesta semnând al toilea timp – 1.25.074. Surpriza a venit de la Romain Grosjean cu al său Lotus-Renault care va pleca mâine dimineață de pe poziția a treia. Surpriza este cu atât mai mare dacă ținem cont de faptul că Grosjean se bucură de serviciile acelueași propulsor Renault precum cei de la Red Bull.

O a doua surpriză o reprezintă a doua tinerețe a lui Schumacher, care va pleca mâine de pe a patra poziție. A cochetat cu poziția secundă până în ultimile secunde a sesiunii de calificări. Kimi Raikkonen a ratat complet sesiunea de calificări, fiind eliminat din Q1. Și asta pentru că a ales să iasăpe circuit cu pneuri de consistență dură. Marea dezamăgire o reprezintă evoluția Scuderiei Ferrari. Alonso a ratat sesiunea Q2, ieșind în decor la capătul liniei drepte, iar Massa nu a fost capabil să obțină un timp care să îi permită accesul în ultima manșă a calificărilor.

QANTAS AUSTRALIAN GRAND PRIX – Rezultate calificări:

1. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m24.922s

2. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m25.074s + 0.152

3. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m25.302s + 0.380

4. Michael Schumacher Mercedes 1m25.336s + 0.414

5. Mark Webber Red Bull-Renault 1m25.651s + 0.729

6. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m25.668s + 0.746

7. Nico Rosberg Mercedes 1m25.686s + 0.764

8. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m25.908s + 0.986

9. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m26.451s + 1.529

10. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari No time

Q2 cut-off time: 1m26.319s Gap **

11. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m26.429s + 0.960

12. Fernando Alonso Ferrari 1m26.4942 + 1.025

13. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m26.590s + 1.121

14. Bruno Senna Williams-Renault 1m26.663s + 1.194

15. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m27.086s + 1.617

16. Felipe Massa Ferrari 1m27.497s + 2.028

17. Sergio Perez Sauber-Ferrari No time

Q1 cut-off time: 1m27.633s Gap *

18. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m27.758s + 1.576

19. Heikki Kovalainen Caterham-Renault 1m28.679s + 2.497

20. Vitaly Petrov Caterham-Renault 1m29.018s + 2.836

21. Timo Glock Marussia-Cosworth 1m30.923s + 4.741

22. Charles Pic Marussia-Cosworth 1m31.670s + 5.488

23. Pedro de la Rosa HRT-Cosworth 1m33.495s + 7.313

24. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m33.643s + 7.461

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole