84 de morţi, pilotul şi 83 de spectatori, şi peste 100 de răniţi. Acesta este bilanţului celui mai grav accident din istoria motorsportului, ce a avut loc în timpul Cursei de 24h de la Le Mans din 11 iunie 1955, după ce Mercedes-ul 300 SLR pilotat de Pierre Levegh a decolat şi a zburat, pur şi simplu, într-o zonă plină de spectatori.
Cursele cu motor, fie ele pe două, patru ori mai multe roţi, fie ele cu elice sau alt sistem de propulsie, şi-au dovedit de-a lungul timpului spectaculozitatea, dar şi periculozitatea, generată, în special, de lupta umană şi tehnologică cu secundele. Dramatismul accidentului din 1955, de la Le Mans, nu a mai fost atins, însă, pe lângă pilotul Pierre Levegh murind şi 83 de fani nevinovaţi. Şi, sperăm să nici nu se mai repete.
In 1955, Mercedes-Benz a intrat în Campionatul Mondial al maşinilor sport (World Sportscar Championship), pe care l-a şi câştigat, cu modelul 300 SLR (W196S), un model revoluţionar pentru acea vreme, cu şasiu tubular şi o caroserie uşoară, din aliaj de magneziu, botezată “Elektron”, ce a avut o contribuţie decisivă la obţinerea unei greutăţi totale, la gol, de numai 880 kg. Sub capotă, maşina bazată pe bolidul de F1 Mercedes-Benz W196 dispunea de un propulsor cu 8 cilindri în linie, de 3.0 litri, derivat din cel de F1, cu o putere de până la 310 CP şi un cuplu de 318 Nm, ce-i permitea atingerea unei viteze maxime de circa 290 km/h. Impresionant, dacă ţinem cont de anul 1955. Da, dar, de exemplu, 300 SLR avea frâne pe tambur la toate roţile, cu performanţe net inferioare sistemelor cu disc, precum cele ale rivalilor de la Jaguar.
Dinamica accidentului
Le Mans, 1955. Cele trei echipaje Mercedes-Benz, Juan Manuel Fangio/Stirling Moss, Karl Kling/André Simon şi Pierre Levegh/John Fitch se aflau în luptă pe viaţă şi pe moarte cu adversarii de la Jaguar, Ferrari, Aston Martin şi Maserati, tur după tur bolizii semnând timpi record, după timpi record. În turul 35, Levegh se afla pe locul 2, în spatele Jaguar-ului D-Type al lui Mike Hawthorn, înaintea intrării pe linia dreaptă din faţa standurilor. Cei doi piloţi au accelerat la maximum şi l-au ajuns din urmă pe Lance Macklin (Austin-Healey 100). În momentul în care Hawthorn se afla în depăşirea acestuia însă, pilotul Jaguar a văzut semnalele disperate ale mecanicilor, care îl chemau să alimenteze de urgenţă. Şi a frânat brusc (Grafic A).
Având frâne pe disc, Jaguar-ul a decelerat eficient, manevra surprizându-l pe Macklin, care, pe frânare, a ridicat un nor de praf şi a început să “danseze” pe pistă, în încercarea de a-l evita pe Hawthorn. De asemenea, Macklin nu a văzut că, din spate, veneau lansate “săgeţile argintii”, ale lui Levegh şi Fangio, şi a tras de volan spre centrul pistei. Levegh a “ciupit” pedala de frână, dar nu a reuşit să evite impactul (Grafic B). Nici frâna aerodinamică (300 SLR dispunea de un fel de aripă, ca la avioane, ce putea fi ridicată pentru ca maşina să opună o rezistentă aerodinamică mai mare şi să încetinească de la viteze mari) n-a apucat s-o acţioneze. Prin urmare, s-a urcat, la propriu, pe Austin, cu o viteză de circa 240 km/h. Şi, datorită design-ului spate aerodinamic al acestuia, Mercedes-ul a decolat, ca de pe o rampă de lansare. În urma impactului, 300 SLR-ul a început să se dezmembreze, capota şi puntea faţă “aterizând” direct în tribunele pline (Grafic C/D). Mai mult, în urma accidentului, Mercedes-ul a luat foc şi cum echipele de intervenţie nu ştiau cum să acţioneze în cazul caroseriei din aliaj de magneziu au stropit-o cu apă, ceea ce a alimentat incendiul.
Foto: sportige.com
