Mercedes-Benz a prezentat noul S-Class Coupe. Noul coupe este primul automobil de serie din lume capabil să se încline automat spre interiorul virajelor, și nu spre exterior, așa cum este normal, totul grație funcției revoluționare Curve Tilting, parte a sistemului Magic Body Control.
Noul Mercedes-Benz S-Class Coupe, cunoscut sub numele de cod C117, surprinde prin designul său extrem de agresiv, musculos chiar, cu accente futuriste și proporții clasice de coupe – capotă lungă și habitaclu împins mult spre posteriorul mașinii. Farurile full LED pot fi specificate cu cristale Swarowski, dotare inedită nu doar pentru segmentul de lux, ci pentru întreaga industrie auto. Mercedes a ales cu bună știință calea eleganței dinamice pentru o diferențiere clară între Clasa S sedan și declinarea sa sportivă, cu două portiere. Lungimea este de 5.027 mm, lățimea de 1.899 mm, înălțimea de 1.411 mm, iar ampatamentul de 2.945 mm.
Layoutul interiorului respectă întocmai tușele prezente și pe Clasa S sedan. Finisarea frizează,însă, perfecțiunea, planșa de bord și fețele de uși fiind capitonate cu piele de cea mai bună calitate, în nuanțe identice sau contrastante cu cele ale tapițeriei de pe scaune. Sistemul de navigație apelează în premieră la serviciile Google Maps, iar pachetul Air Balance aduce climatizare cu funcție de parfumare difuză a interiorului, un recipient special cu arome diverse fiind ascuns în torpedo. Centrala multimedia COMMAND 2 vine cu controller capacitiv și sistem de comenzi vocale LINGUATRONIC, ce poate citi sau scrie e-mail-uri sau SMS-uri.
Mercedes S500 Coupe va fi singura versiune disponibilă la lansare. Aceasta este echipată cu un V8 bi-turbo pe benzină de 4,6 litri, ce dezvoltă 455 CP și 700 Nm. Motoarele cu șase și doisprezece cilindri din panoplia Mercedes își vor face și ele simțită prezența în viitorul apropiat, nefiind excluse nici variantele sportive de top, 63AMG și 65 AMG, cu puteri maxime de aproximativ 580 CP. În premieră se oferă și opțiunea unui sistem de tracțiune integrală.
Noul Mercedes S-Class Coupe va fi disponibil la vânzare, inclusiv pe piața din România, începând din a doua parte a acestui an.
[…] Mercedes S-Class Coupe […]