duminică, martie 23, 2025
AcasăIndustrieGeneral Motors ar putea prelua producătorul de mașini electrice Tesla

General Motors ar putea prelua producătorul de mașini electrice Tesla

Tesla, compania americană specializată în producția de mașini electrice, se bucură din nou de atenția presei americane. Yra Harris, specialist în tranzacții bursiere, a lansat ipoteza unei tentative de preluare a pachetului majoritar de acțiuni Tesla, venită din partea gigantului General Motors.

Potrivit CNBC, specialistul de la Praxis Trading își bazează teoria referitoare la achiziția Tesla pe apetitul arătat în ultimii ani de General Motors pentru sistemele de propulsie alternative. Preluarea Tesla ar oferi americanilor acces la patentele și tehnologiile dezvoltate de Tesla în domeniu, precum și un brand premium cu o imagine eco bine consolidată. Pe de altă parte, Tesla ar avea șansa să își crească cota de piață odată cu integrarea sa în vasta rețea de distribuție operată de GM la nivel global.

Din păcate, speculațiile lui Harris nu sunt 100% plauzibile. Deși au revenit pe profit, americanii de la GM se confruntă, în continuare, cu provocări serioase precum retragerea mărcii Chevrolet din Europa sau renunțarea la colaborarea cu francezii de la PSA.

În plus, GM a investit enorm în propriul program dedicat mașinilor cu emisii zero, modelele înrudite Chevrolet Volt și Opel Ampera fiind promovate asiduu în ultimii doi ani.

Deținută de miliardarul Elon Musk, un vizionar care a investit în tehnologiile alternative atunci când nimeni nu ar fi pariat pe succesul acestora, compania Tesla este evaluată în prezent la aproximativ 18 miliarde de dolari, un preț mult prea mare pentru bugetul de criză al GM.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole