Ford Focus – 1.0 litri EcoBoost Fox (2011 – prezent)

0
307

FOTO: Andrei Toboșaru

Ne-am îndrăgostit de acest propulsor 1.0 Ecoboost produs la Craiova. O săptămână la volanul unui Ford Focus sedan echipat cu acest propulsor ne-a convins că prima impresie a fost corectă.

Istorie

Rădăcinile lui Focus le găsim în istoria Ford începând cu anul 1938. Atunci Ford a lansat în Anglia modelul 7Y, model care un an mai târziu a primit un facelift și a fost boteza Anglia. Probabil din patriotism, Anglia declarase război Germanie. Până în 1968 când a ieșit din producție au fost lansate cinci generații Ford Anglia. În același an Ford introduce pe piața europeană Escort, un model care va scrie multe pagini de aur în istoria companiei. În Anglia modelul a debutat în 1967. Ford a lansat în cei 33 de ani, cât a produs Escort, șase generații. În anul 2000 a fost oprită producția, moment în care Focus era pe piața europeană de doi ani, fiind lansat în 1998.

Ford și-a numit modelul de clasă compactă Focus pentru că a dorit să păstreze numele Escort pentru modelele de familie de clasă mică. Noul nume a fost la un pas de a fi schimbat în urma unei sesizări depuse de Burda Germania, modelul produs de Ford avea același nume cu o publicație a trustului de presă. În final s-a ajuns la o înțelegere și numele a fost păstrat. A doua generație a fost lansată la salonul auto de la Paris în 2004. A stat pe piață până în 2011. În 2011 Ford a lansat a treia generație, una care de această dată este globală. Focus este acum identic pe toate piețele.

Design

La debutul actualei generații am fost ușor dezamăgit de evoluția stilistică. Parcă prea încărcată linia exterioară raportată la designul curat al celei de a doua. Dar acum Focus trebuie să poată cuceri clienții de pe întreaga planetă, prin urmare trebuie să se regăsească în noua linie și un asiatic, și un american dar și un european. Aprecierea designului a fost și va rămâne un detaliu subiectiv, dar în ultima vreme am început să găsesc interesantă noua linie, probabil este o chestiune de obișnuință. Tot subiectiv consider că cea mai reușită versiune de caroserie, a actualei generații, este sedanul. Are linia cea mai unitară, cele mai echilibrate volume. Este mai fluid, evazările laterale ale caroserie îşi continuă firesc linia spre spatele maşinii. Masivitatea spatelui versiunii în cinci uşi se dizolvă elegant acum în linia portbagajului. Privit din lateral sedanul aduce cu Mondeo în cinci uşi. În altă ordine de idei, Ford a reușit să aducă pe piață un model care este prezentabil și în versiunea de bază, nu este nevoie să bifezi toată lista de opționale la exterior pentru a fi sigur că ajungi acasă cu o mașină simpatică.

Confort

Odată cu a treia generație Ford a bifat un salt uriaș la capitolul calitate. A doua generație și-a câștigat o puternică imagine pe piață pentru ținuta de drum fabuloasă, dar la interior a cam dezamăgit. Nu atât din punct de vedere al designului cât al materialelor utilizate și al finisărilor. Noua generație în schimb oferă o experiență mult mai elevată. Interiorul a fost complet redesenat. Materialele de pe planşa de bord sunt plăcute, o textură agreabilă, sunt la nivelul superior al clasei. Tot ce înseamnă material în zona superioară a habitaclului este agreabil atât din punct de vedere estetic cât și tactil. În zonele inferioare întâlnești și plastice dure, firesc, dar nu vei fi deranjat. Spațiul interior este corect atât pentru ocupanții locurilor față cât și spate. Poziția la volan este joasă, sportivă, scaunele oferă și în versiunea de bază un bun suport lateral. Accesul este bun și la locurile spate, pasagerii având suficient spațiu la nivelul capului și umerilor pentru a nu acuza vreo senzație de claustrofobie.

Funcționalitate

La acest capitol putem bifa câteva mici sincope. Poziția înaltă a consolei centrale contribuie la o bună vizibilitate asupra comenzilor. Totuși desenul ușor rotunjit al panoului de control pentru sistemul audio și gruparea multor butoane într-un spațiu relativ mic (vezi butoanele pentru selectarea posturilor de radio memorate/ tastatură telefon) și delimitarea discretă a acestora poate conduce la confuzii, dacă nu ești atent la comanda accesată. Butonul de start/ stop al propulsorului este amplasat într-o zonă mascată de volan. Până te obișnuiești cu poziția acestuia îl vei căuta puțin cu privirea.

La baza consolei centrale nu este prevăzut vreun spațiu de depozitare unde poți lăsa un telefon sau portofel. Spații de depozitari se găsesc în portieră sau pe tunelul median în cotieră sau dacă doriți să utilizați suportul de pahare pentru depozitarea obiectelor personale. Deși nu sunt convins de designul levierului frânei de staționare, trebuie să recunosc plusul ergonomic adus de amplasarea ușor avansată a acestuia. De asemenea și poziționarea ușor avansată a levierului cutiei de viteze contribuie la o ergonomie bună a postului de conducere. Volanul oferă o priză bună, comenzile amplasate pe acesta necesită o mică perioadă de acomodare, dar odată învățate permit o navigare lejeră și intuitivă prin meniul computerului de bord, a sistemului audio sau răspunsul la telefon. Portbagajul nu dezamăgeşte la capitolul volum cu ai săi 475 litri, poate doar gura de încărcare îngustă să reprezinte un dezavantaj în cazul în care doriţi să căraţi obiecte ceva mai voluminoase.

Performanțe

Primul contact cu acest propulsor a fost impresionant. Este vorba despre un propulsor de 999 cmc, cu trei cilindri în linie. Cilindri au cursa de 82 mm și un alezaj de 71,9 mm. Noul propulsor are injecție directă de benzină și este supralaimentat cu ajutorul unei turbine. Este echipat standard cu funcția start/ stop și în cazul versiunii de 125 CP vorbim despre emisii de 114 g/km. Are un raport de compresie de 10:1. Propulsorul EcoBoost de 1 litru dezvoltă 125 CP la 6.000 rpm și un cuplu motor de 170 Nm între 1.400 rpm și 4.500 rpm. Funcția overboost permite ajungerea la un cuplu motor de 200 Nm. Propulsorul este amplasat transversal și este cuplat la o cutie de viteze manuală cu șase rapoarte. Din punct de vedere al performanțelor, Focus sedan echipat cu acest propulsor ajunge la 100 km/h cu start de pe loc în 11,4 secunde și are o viteză maximă de 195 km/h. Consumul mediu declarat este de 5,1 litri/ 100 km, în timp ce consumul extra urban este de 4,4 litri iar cel urban de 6,4 litri.

Manevrabilitate

Totuși cum stau lucrurile în lumea reală? Am fost plăcut surprins de silențiozitatea agregatului. La relanti trebuie să ai o ureche antrenată pentru a sesiza faptul că motorul este pornit, și asta indiferent dacă ești la volan sau în exterior lângă mașină. Știam deja că nu am în față un model submotorizat, chiar dacă sub capotă se află un propulsor de 1 litru iar masa modelului ajunge la peste 1.300 kg. O săptămână la volanul lui Focus. Primele zile au fost rezervate mediului urban, chiar cu o mică aventură pe centura capitalei unde am bifat o staționare în coloană de aproximativ o oră.

Aici sistemul start/ stop face minuni, dar în condițiile în care pe bord era afișată o temperatură exterioară de 36 grade Celsius, așadar aer condiționat pornit și sistem audio pentru a nu muri de plictiseală, propulsorul pornea automat la intervale de 5 minute pentru a suplini consumul de energie. Am remarcat că odată pornit propulsorul, acesta nu se mai oprea automat, lucru care se întâmpla după ce mai înaintam câțiva metri. Pe undeva firesc, sistemul start/ stop fiind proiectat pentru a aduce un plus de eficiență într-un trafic urban coerent. Consumul în trafic urban într-un regim normal, aici a se înțelege traficul din București, a fost undeva pe la 7,2 litri. O valoare bună.

În mediul urban mă așteptam să am ceva de navigat prin cutia de viteze pentru a nu jena traficul cu lentoarea reacțiilor mașinii. M-am înșelat. Cutia are o etajare destul de lungă, cu treapta a doua se ajunge până aproape de 85 km/h iar în treapta a treia în momentul în care electronica taie alimentarea ai aproape 145 km/h. Reprizele sunt impresionante chiar și la turații joase. O mică ezitare poate fi sesizată doar în plaja 1.400 – 1.700 rpm, apoi propulsorul devine extrem de viril. Totul acompaniat de un sunet extrem de simpatic, pentru mine sunetul propulsorului mi-a amintit vag de un boxer turbo de la Subaru, evident volumul fiind dat la minim. În ciuda acestei etajări mai lungi a cutiei, propulsorul oferă resurse pentru reprize la aproape orice regim. Pentru a descoperi consumul extra urban am evadat până la Brașov. Un stil de condus economic vă poate apropia de valoarea comunicată de producător. Un regim ”autohton”, ușor alert va conduce la un consum mediu de 6,6 litri. Aici trecând inclusiv retrogradări în treapta a doua pentru a beneficia de reprize mai bune în cazul unor depășiri. Pe autostradă la o viteză de 130-140 km/h computerul de bord afișa un consum de 7,1 litri în treapta a șasea la 2.800 rpm. Chiar și în ultima treaptă propulsorul oferă resurse bune pentru o repriză bună de la 80/ 90 km/h până la 130 km/h, nu se simte nevoia unei retrogradări.

Noul propulsor 1.0 EcoBoost are resurse pentru a permite celui de la volan să exploreze limitele șasiului. Din punct de vedre al experienței dinamice, Ford Focus Sedan probabil este cel mai matur model de pe piață. Direcția este precisă, cu o demultiplicare intuitivă, livrează feedback celui de la volan, dă încredere și în cazul unui regim sportiv. Suspensia are o setare perfectă din punctul meu de vedere, se vor regăsi în setarea acesteia atât cei care doresc confort cât și cei care vor o ținută riguroasă, sportivă. Deși Ford a mai diluat puțin din rafinamentul ținutei de drum, acest lucru poate fi remarcat doar la limită, acolo unde masele sunt ceva mai prezente. Nu mai este atât de neutră mașina precum generația anterioară. Totuși rămâne un reper în segment din acest punct de vedere.

Tehnologie

În primul rând este vorba de acest propulsor al cărui bloc motor încape pe o coală A4. Un propulsor care ar putea fi introdus și pe Mondeo în viitor, pe viitoarea generație Mondeo. Tot la capitolul tehnologie bifăm și sistemul start/ stop, iar dacă consultăm lista de opționale descoperim sisteme precum: active grille shutter – închidere grilă radiator automată, pilot automat cu sistem de ajustare a limitei de viteză, sistem de asistență la urcarea în rampă, Torque Vectoring Control.

Siguranță

Ford Focus a ajuns în laboratoarele EuroNcap anul acesta, iar rezultatele obținute în urma crash testelor sunt impresionante. Focus oferă un grad de protecție în caz de accident pentru persoanele adulte de 92, de 82 pentru copii și un grad de protecție pentru pietoni de 72. Evident modelul aprimit în urma testelor cinci stele. În echiparea de serie Ford oferă pentru Focus: ABS, ESP, EBA – distribuția electronică a forței de frânare, ISOFIX, șase airbag-uri – două frontale, două laterale pentru locurile față și două tip cortină față/ spate.

Concurență

Lupta în zona sedanurilor compacte începe să devină interesantă. Concurența este destul de numeroasă, aici bifând doar versiunile sedan: Chevrolet Cruze, Honda Civic, Mazda3, Mitsubishi Lancer, Opel Astra, Renault Fluence, Subaru Impreza, Toyota Corolla, VW Jetta și Skoda Octavia.

Costuri

Din punct de vedere financiar nou propulsor înseamnă un impozit anual de 40 lei (63 lei pentru un agregat 1.6), taxa de primă înmatriculare este de 45 euro (240 euro în cazul unui agregat 1.6). Cei e la Ford au mai calculat o economie de 195 euro/ an rezultată din consumul de carburant raportat la un propulsor 1.6 aspirat. Aici lucrurile sunt relative, totul depinde de stilul de condus, dar conform fișei tehnice cam acestea ar fi rezultatele. Prin urmare în primul an vorbim despre o economie teoretică de aproximativ 400 euro.

În România Ford Focus 1.0 EcoBoost de 100 CP și cutie manuală cu cinci trepte are un preț de bază de 17.000 euro cu TVA. Un Plus de 700 euro în comparație cu un model similar echipat cu propulsorul 1.6 Ti-VCT de 85 CP și aceeași cutie. Pentru versiunea de 125 CP mai adăugați 600 euro. Versiunea Ford Focus în echiparea Trend cu propulsor 1.6 Ti-VCT de 125 CP și cutie Powershift cu 6 trepte are un preț de bază de 18.800 euro cu TVA inclus. Un Focus 1.6 TDCi de 95 CP în aceeași echipare are un preț de bază de 18.300 euro. Versiunea avută la test – Ford Focus Sedan Fox 1.0 EcoBoost are un preț de pornire de 14.394 euro fără TVA inclus. Opționalele au mai adăugat 1.567 euro.

Concluzie

Ford Focus rămâne o referință a clasei din punct de vedere al ținutei de drum. Noul propulsor 1.0 EcoBoost este impresionant. Acum poți fi Eco și patriot, motorul fiind produs la Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.