autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: mar, mart. 27th, 2012

Audi Q3 – 2.0 TFSI (2011 – prezent)

FOTOGRAFII: ANDREI TOBOȘARU

Popularitatea în creștere a SUV-urilor, dar și interesul tot mai mare pentru mașini mici, pentru a avea loc pe străzile înguste, a determinat o adevărată explozie în segmentul crossoverelor urbane. În zona premium, Audi Q3 este un răspuns de marketing și vine să se bată cu BMW X1 cu celebra transmisie quattro, dar bazându-se pe imaginea rudelor sale mai mari, Q5 și Q7.

Istoric

Audi a intrat pe drumul atât de profitabil al SUV-urilor abia acum 7 ani, odată cu lansarea lui Q7. De atunci, au urmat însă alte două modele din această categorie, la care se adaugă urmașii lui allroad, A4 și A6. Ultimul produs care a intrat în familia Crossover/Sport Utility este Q3, un SUV construit pe platforma compactă a grupului – PQ35 – cea care se regăsește și pe VW Golf sau Tiguan, dar și pe Audi A3 sau TT. Acest prim amănunt ar trebui să ne dea un reper despre dimensiunile mașinii și trenul de rulare. Din punct de vedere istoric, tradiția quattro a mărcii începe de la celebrul model cu același nume și ajunge până în zilele noastre rpintr-o evoluție remarcabilă a sistemelor de tracțiune integrală. Este limpede că Q3 nu va face niciodată off-road la viitorii proprietari, indiferent care vor fi aceștia, însă comportamentul său pe drumuri acoperite cu zăpadă, de exemplu, va beneficia de calitățile quattro.

Design

Designul mașinii am putea spune că este clasic pentru Audi, cu o formă care a consacrat acest brand și detalii cunoscute de la celelalte modele. O particularitate este prezentă la nivelul farurilor, unde forma diferă de ce ne-a obișnuit Audi cu ultimele modele, fiind vorba despre linii drepte, nu ondulate. Stilul rămâne, însă, inconfundabil. De asemenea, profilul este probabil cel mai aerodinamic dintre SUV-urile din gamă, spatele avînd un unghi mult mai ascuțit, similar cu cel al lui A3. Nimic special însă, nimic care să sublinieze la exterior caracterul de crossover.

Confort

La interior, lucrurile sunt tipic Audi, cu observația că se simte poziția de entry-level al acestui model pentru gama SUV, fiind utilizate și materiale pe care le găsești în VW. De asemenea, sistemul multimedia nu este la fel de sofisticat precum cel din Q5 sau Q7. Majoritatea suprafețelor sunt peste medie, iar aspectul general este evident premium. Spațiul are foarte multe similitudini cu cel din A3, iar ergonomia șoferului se încadrează în clasa compactă. Cu toate acestea, poziția mai înaltă este cea care contribuie la senzația că te afli într-un SUV.

Performanțe

Motorul testat a fost 2.0 TFSI, un propulsor care a evoluat mult de la primele sale versiuni, și care astăzi atinge performanțe spectaculoase, în comparație cu cele de acum 5 ani, de exemplu, mai ales prin prisma consumului, care . Acesta este ajutat și de tehnologia Start/Stop, cunoscută deja publicului. Cutia cu care a fost echipat este S-tronic în 7 trepte, formând împreună un ansamblu eficace, care face din micul SUV un automobil extrem de vivace. Acest motor are două versiuni de motorizare, 170 CP și 211 CP, una fiind recomandată pentru amatorii de viteză, cealaltă pentru cei care țin la consum.

Manevrabilitate

Din punct de vedere al tracțiunii, este binecunoscuta quattro, cu 4×4 la cerere, distribuția cuplului de pe puntea față pe spate fiind făcută automat. Suspensia este mai degrabă comparabilă cu cea a unui hatchback compact, nu cu a unui SUV, datorită greutății reduse și a înălțimii ponderate pe care o are mașina, iar comportamentul, testat doar urban, nu lasă să se simtă vreun moment că vorbim despre un SUV.

Siguranță

Modelul Q3 a obținut scor maxim la testele EuroNCAP, însă mai mult decât atât, punctajul pe anumite segmente a fost foarte mare. Pentru protecția adulților (șofer plus pasager dreapta) procentul a fost de 94, punctajul la impact lateral fiind maxim. Mașina are în stadard ESP și împreună cu celelalte sisteme de siguranță activă a obținut 86 la acest capitol.

Competitori

Singurul concurent real este BMW X1, al cărui preț de pornire este mai mic cu circa 1.000 de euro, dar într-o configurație diferită. Mai există câteva SUV-uri compacte cu caracter premium, printre care Subaru XV și Jeep Compass. Modelul Audi cîștigă în fața lor în primul rînd prin confortul mai mare și prin imaginea mai bună.

Costuri

Din punct de vedere al costurilor, prețul de pornire este 30.299 euro, pentru singura versiune făr quattro, cu motor 2.0 TDI. Motorul pe benzină începe de la 33.839 euro, iar echiparea standard include navigație, tot pachetul de airbaguri, ESP, diferențial blocabil și altele. Valoarea reziduală este de așteptat să fie mare, având în vedere coeficientele mari ale mărcii. Altfel spus, mașina va păstra un preț bun după 3-4 ani de utilizare. Poate avea probleme de preț în comparație cu A4 allroad.

NOTE

1. Istoric 9
2. Design 8
3. Confort 8
4. Funcționalitate 9
5. Performanțe 9
6. Manevrabilitate 9
7. Siguranță 10
8. Tehnologie 9
9. Concurență 9
10. Costuri 8

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>