vineri, martie 21, 2025
AcasăTransporturiAu început lucrările la intrarea autostrăzii A3 în București (VIDEO)

Au început lucrările la intrarea autostrăzii A3 în București (VIDEO)

CNADNR a anunţat, în sfârşit, demararea lucrărilor la ultimul tronson al Autostrăzii A3, Bucureşti-Ploieşti, respectiv cea care va intra pe teritoriul Bucureștilor. Dacă de data aceasta se respectă termenele, cei 6.5 kilometri, ce leagă Capitala şi Centura de Nord a Bucureştiului de autostrada existentă, vor fi gata în octombrie.

Epopeea Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti continuă. Lucrările la cei 62 de kilometri au început acum 5 ani, în 2007, şi ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2011. Dar, de la începutul anului 2012 şi până în prezent, termenul de finalizare a fost deja schimbat de trei ori. Fostul premier Emil Boc a promis că va fi gata în aprilie, dar din cauza iernii grele Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a mutat termenul în 15 mai. Însă nici acesta nu este tocmai sigur că va fi respectat. Constructorii nu au reuşit încă să facă toate expropierile pentru a lega Centura de Vest a Ploieştiului de A3, printr-un sens giratoriu, iar pe restul tronsoanelor asfaltarea se află în întârziere.

Oficiali din Ministerul Transporturilor au anunţat că ultmul tronson va fi gata în octombrie, având în vedere că lucrările la acesta abia au început, şi au realizat şi un filmuleţ cu stadiul actual al Autostrăzii A3.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole