joi, septembrie 12, 2024
AcasăIndustrieAcțiunile Fiat s-au apreciat cu 16% în urma finalizării achiziției Chrysler

Acțiunile Fiat s-au apreciat cu 16% în urma finalizării achiziției Chrysler

Acțiunile Fiat au atins cea mai mare valoare de tranzacționare din ultimii doi ani, apreciere ce vine pe fondul finalizării procesului de achiziție a Grupului Chrysler.

Investitorii au validat, astfel, preluarea integrală a companiei americane, o tranzacție de 4,35 miliarde de dolari, anunțată chiar la începutul acestui an. Potrivit acordului parafat de Fiat și sindicatele UAW, pentru a intra în posesia ultimului pachet, de 41,46% din acțiunile Chrysler, italienii vor plăti 3,65 miliarde de dolari până pe 20 ianuarie, în timp ce alte 700 milioane de dolari vor fi achitate în patru rate anuale.

Sergio Marchionne, șeful Grupului Fiat, se află la conducerea ambelor companii încă din 2009, anul în care Chrysler a intrat într-un amplu proces de restructurare, ca urmare a ieșirii din insolvență, cu ajutorul fondurilor oferite de guvernul Statelor Unite. Patriarhul Fiat își propune să unească cele două companii într-o singură entitate, așteptată să devină al șaptelea grup auto din industrie, ca mărime.

Bursa din Milano a anunțat ieri o creștere de 16,4% pentru acțiunile Fiat, cea mai mare apreciere raportată de constructorul italian în ultimele 24 de luni și cea mai mare creștere zilnică, din aprilie 2009.

Rămâne de văzut dacă Fiat va putea fructifica acest avantaj. În prezent, datoriile cumulate ale Grupului Fiat-Chrysler se ridică la peste 10 miliarde de euro sau aproximativ 13,8 miliarde de dolari. Sergio Marchionne promite, însă, revenirea la profit în maximum doi ani.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole