CNADNR pregătește o taxă de acces pentru Autostrada A2 și A1

0
339

CNADNR ia în considerare introducerea unei taxe pentru Autostrăzile A1 și A2. Anunțul a fost făcut de șeful instituției, Narcis Neagu, care susține că fondurile colectate cu ajutorul noului bir ar urma să finanțeze reabilitarea celor două tronsoane.

Lucrările vor demara în primăvara anului viitor și vor dura opt luni, costurile acestora fiind estimat la aproximativ 250 milioane de euro. Intrarea în vigoare a potențialelor taxe de acces nu va avea, însă, loc înainte de finalizarea întregului proces de reabilitare.

Posibila taxare suplimentară a celor două autostrăzi vine pe fondul noilor proceduri de finanțare a lucrărilor. Acestea nu vor fi suportate nici de Stat și nici de Uniunea Europeană, ci ar putea fi achitate integral de constructor și recuperate, ulterior, cu ajutorul sumelor colectate direct de la șoferi.

Deși biroul de presă al CNADNR s-a grăbit să dezmintă declarațiile propriului șef, infirmând introducerea unei taxe pentru autostrăzile A1 și A2, ipoteza lansată de Narcis Neaga nu devine brusc neverosimilă. CNADNR a anunțat deja o taxă similară pentru viitorul tronson din Autostrada București-Brașov, realizat tot în parteneriat public-privat. Decizia finală de a taxa accesul pe Autostrăzile A1 și A2 rămâne, în cele din urmă, la latitudinea Guvernului, care poate, totuși, decide să suporte integral investițiile programate pentru viitoarea reabilitare.

Interesant este că rovinieta și noua acciză pe carburanți rămân în picioare, chiar și în contextul introducerii noilor taxe de acces pe autostrăzile din România, în ciuda destinațiilor similare ale acestor biruri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.