Audi a adus la Geneva A3 e-tron, primul plug-in hybrid de clasa C din istoria companiei și A3 Sportback g-tron, primul model compact din clasa premium ce poate funcţiona, în funcţie de necesităţi sau opţiunea şoferului, cu ajutorul gazului natural comprimat (CNG), al benzinei sau al combustibilului special e-gas, dezvoltat de constructorul german.
g-tron, energii alternative
Gazul natural este stocat în două rezervoare ascunse sub podeaua portbagajului. APropulsia este asigurată de motorul 1.4 TSI, adaptat pentru a putea fi alimentat cu una dintre cele trei surse alternative de combustie, sistemul de injecţie, tubocompresorul şi catalizatorul fiind modificate. Puterea totală a fost redusă de la 140 la 110 CP, iar cuplul maxim atinge acum pragul de 200 Nm.
Performanţele noului A3 Sportback g-tron sunt apropiate de cele oferite de un model similar cu propulsie convenţională: acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 11 secunde şi viteză maximă de 190 km/h, în condiţiile unui consum de gaz natural comprimat sau Audi e-gas de numai 3,5 kg/100 km. Emisiile de CO2 sunt estimate la 95 g/km sau chiar la 35 g/km, atunci când se apelează la e-gas, combustibilul produscestea cântăresc 27 de kilograme fiecare şi pot înmagazina maximum 7 kilograme de CNG la presiunea de 200 de bari.
Audi A3 Sportback g-tron poate parcurge 400 kilometri pe gaz, autonomia crescând la 900 kilometri în cazul pornirii alimentării cu benzină.
e-tron, performanţe de hot-hatch
Primul hibrid de serie încărcabil la priză din istoria companiei împarte sistemul de propulsie cu fratele de concern VW Golf Plug-in-Hybrid, beneficiind de serviciile unui duo compus dintr-un TSI convenţional cu injecţie directă de 1,4 litri/150 CP şi un motor electric de 102 CP, montat în carcasa noii transmisii e-Stronic cu şase trepte.
Întregul ansamblu dezvoltă o putere totală de 204 CP şi un cuplu maxim de 350 Nm, livrat în etape fie de motorul electric, între 0 şi 2.000 rpm (330 Nm), fie de cel termic, între 1.750 şi 4.000 rpm (250 Nm), cifre similare celor oferite de versiunea clasică 1.8 TFSI a noului Audi A3.
Audi A3 e-tron poate rula în trei moduri diferite: exclusiv cu ajutorul clasicului TSI, propulsat doar de unitatea electrică sau în modul hibrid, animat de ambele motoare, în tandem (funcţia “boosting”). Există şi o funcţie “coasting” care opreşte temporar cele două motoare la viteze de croazieră, pentru un plus de economie.
Sprintul de la 0 la 100 km/h durează doar 7,6 secunde iar viteza maximă se opreşte la 222 km/h, performanţe ce rivalizează fără niciun fel de menajamente cu ceea ce oferă un hot-hatch compact.
În modul de rulare exclusiv electric, Audi A3 e-tron oferă o autonomie teoretică de 50 kilometri, la maximum 130 km/h, iar consumul mediu nu depăşeşte pragul senzaţional de 1,5 l/100 km, atunci când bateriile sunt complet încărcate. În caz contrar, consumul oficial creşte la 3,5 l/100 km. Emisiile de CO2 se apropie şi ele de idealurile celor mai înfocaţi dintre activiştii Greenpeace: doar 35 g/km.
Rezervorul are o capacitate de 40 litri, cu 10 mai puţin decât în cazul modelelor clasice. Ascunse sub bancheta din spate, bateriile pot fi alimentate de la prize convenţionale sau de la puncte de încărcare speciale şi nu sunt compatibile, iniţial, cu încărcătoarele rapide trifazice. Climatizarea poate fi pornită de la distanţă în timpul încărcării cu ajutorul unei aplicaţii speciale pentru smartphone-uri.