Toyota, amendată cu 17 milioane de dolari pentru neraportarea unui defect la Lexus RX350 și RX450h

0
258

Toyota este subiectul celei mai mari amenzi din istoria NHTSA (National Highway Traffic Safety Administration), 17,35 milioane de dolari, pentru că nu a raportat la timp un defect ce pune în pericol viața pasagerilor, după cum a anuțat Departamentului de Transport din Administrația SUA, citat de presa americană. Este vorba despre un posibil defect al mașinilor Lexus RX350 și RX 450h, care au fost rechemate (circa 150.000 de vehicule) în luna iunie a acestui an pentru un defect cunoscut deja de la Prius: accelerarea spontană datorată covorașului de sub pedale. Compania a anunțat printr-un comunicat că nu își recunoaște vinovăția și că a respectat legislația SUA.

Potrivit NHTSA, au fost primite mai multe plângeri privind acest defect la modelele acuzate, începând cu luna februarie 2010, la scurt timp după ce începuse deja rechemarea pentru acest defect la alte modele Toyota. Autoritățile americane susțin că grupul japonez nu a introdus în cadrul rechemării și modelele Lexus RX350 și RX 450h, deși au existat plângeri și pentru ele. Printre cazurile reclamate s-a numărat un automobil Lexus care a accelerat subit în timp ce șoferul aștepta deschiderea unei porți, Mașina a trecut prin porți, a traversat strada și s-a izbit de o clădire. O persoană a murit, iar alte două au fost rănite. Alte 27 de cazuri, cu persoane decedate sau rănite, se află la dosarul ce s-a sfârșit prin amenda-record. Motivul amenzii este faptul că Toyota a raportat tardiv celor de la NHTSA cazurile și a început rechemarea după termenul legal, deși legea cere ca acest lucru să se petreacă în maximum 5 zile lucrătoare de la primirea plângerilor și stabilirea rechemării.

Toyota a mai fost amendată cu 48 milioane de dolari, în 2010, dar în trei cazuri cumulate, recordul anterior pentru o singură amendă fiind de 16,4 milioane de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.