joi, aprilie 17, 2025
AcasăAsigurariTot mai mulți romăni circulă fără RCA

Tot mai mulți romăni circulă fără RCA

Poliția Rutieră a aplicat, în 2011, 8.490 de amenzi contravenționale persoanelor care au fost prinse în trafic circulând fără să fi încheiat polița obligatorie de asigurare a răspunderii civile auto (RCA).

Astfel, numărul de sancțiuni contravenționale pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unor vehicule neasigurate RCA a crescut cu 15 comparativ cu 2010, când s-au dat 7.354 de astfel de amenzi, potrivit datelor Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Legislația în vigoare prevede că, în cazul depistării unui vehicul care nu a fost asigurat RCA, se aplică amendă de la 1.000 la 2.000 de lei. În plus, se reține certificatul de înmatriculare al vehiculului respectiv și se retrag numerele de înmatriculare, iar dovada de reținere eliberată ca urmare a sancțiunii este fără drept de circulație.

Potrivit ultimelor date oficiale, în România, gradul de cuprindere în asigurarea RCA a parcului auto este de circa 85.

În alte state, sancțiunile pentru lipsa RCA sunt mult mai drastice.

De exemplu, în Marea Britanie, de anul trecut, șoferilor care sunt prinși în mod repetat circulând pe drumurile publice fără asigurare RCA li se confiscă mașina de către autorități în vederea distrugerii.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole