Prețul mediu al unei polițe RCA a crescut în ultimele 3 luni, tariful pentru un autoturism Dacia Logan 1.6 MPI fabricat în 2010 și condus în interes personal majorându-se cu procente cuprinse între 6 și 17, în funcție de profilul clientului luat în calcul, se arată într-un studiu realizat de Netrisk România.
„Așa cum am previzionat încă de la finalul anului trecut, prețul asigurărilor de răspundere civilă auto a înregistrat în ultimele 3 luni creșteri moderate, dar constante, mai ales pentru șoferii ceva mai tineri și neexperimentați, cum sunt cei cu vârsta sub 30 de ani”, a declarat Răzvan Pavel, directorul general al Netrisk România.
Compania a comparat tarifele RCA calculate pentru un bărbat în vârstă de 29 ani, căsătorit, fără copii, din București, cu cele aferente unuia de 49 de ani din Suceava, tată al unui copil.
Din comparație rezultă că prima medie RCA pentru șoferul de 29 ani din București a crescut în ultimele 3 luni cu 16.8, de la 681 la 795,8 lei.
În același timp, un șofer cu aceeași mașină, dar în vârstă de 49 de ani, din Suceava, ar putea plăti pentru asigurarea autovehiculului său cu doar 5,8 mai mult, în funcție de asiguratorul ales, respectiv 458,8 lei față de 433,3 în decembrie anul trecut.
„Ne menținem în continuare opinia că prima medie aferentă unei asigurări RCA se va situa în jurul valorii de 500-550 de lei, față de aproximativ 472 de lei în 2011”, a adăugat Răzvan Pavel.
Asigurator | Bărbat, 29 ani, București | Bărbat, 49 ani, Suceava | ||
Tarif RCA decembrie 2011 (lei) | Tarif RCA februarie 2012 (lei) | Tarif RCA decembrie 2011 (lei) | Tarif RCA februarie 2012 (lei) | |
Carpatica Asig |
364,5 |
511,1 |
364,5 |
418,1 |
Euroins |
483,8 |
587,9 |
282,3 |
282,2 |
Astra Asigurări |
486,4 |
654,02 |
486,4 |
419,2 |
Asirom |
492,5 |
625,5 |
– |
626,5 |
BCR Asigurări |
707,9 |
892,6 |
541,5 |
497,5 |
Omniasig |
712,3 |
– |
541,8 |
– |
Uniqa |
716,4 |
548 |
420 |
368,7 |
Allianz-Țiriac |
797 |
797 |
555 |
555 |
Generali |
1.369 |
1.369 |
409 |
468 |
Groupama |
– |
738,25 |
300 |
508,92 |
Tarif mediu |
681 |
795,8 |
433,3 |
458,8 |
Sursa: Netrisk România