Ford Motor Co a comunicat o scădere abruptă, cu 45, a profitului său net, în primul trimestru al anului 2012, de la 2.55 miliarde dolari, în 2011, la 1.39 miliarde de dolari.
Veniturile Ford s-au diminuat şi ele în primul trimestru, de la 33,1 miliarde dolari la 32,4 miliarde dolari. Conform constructorului american, jumătate din scăderea profitului net a fost cauzată de creşterea cheltuielilor fiscale. Iar în Europa, grupul a înregistrat o pierdere de 149 milioane dolari, din cauza scăderii cererii, pe fondul crizei datoriilor de stat şi a climatului de recesiune din “Zona Euro”.
De asemenea, compania a înregistrat costuri excepţionale în primele trei luni ale anului, de 255 milioane de dolari, generate în principal de o serie de înţelegeri cu sindicatul United Auto Workers, din Statele Unite.