Înmatriculările de autoturisme cresc în Europa, potrivit celor mai recente date publicate de ACEA, asociația patronală a industriei auto europene. Procentele sunt de 4,5%, creștere în luna iunie, respectiv, 6,5% pentru întreg semestrul ianuarie – iunie. rezultatele mențin tendința de creștere începută în urmă cu 10 luni. Țările monitorizate, UE plus EFTA, au înregistrat un total de 6,8 milioane autoturisme noi. Dintre acestea, 6,6 milioane au fost înmatriculate în UE.
România a înregistrat cea mai mare creștere din Europa, în luna iunie, respectiv 75% mai multe autoturisme față de anul trecut, și asta din cauza rezultatului foarte prost din iunie 2013. Astfel, românii (companii și persoane fizice) au cumpărat și înmatriculat 6.947 autoturisme în iunie 2014, după ce cu un an înainte cumpăraseră doar 3.967 de autoturisme. Pe întreg semestrul, România a înmatriculat 31.225 turisme, cu 27,2% mai multe decât anul trecut (24.549). Tebuie precizat însă că o parte din aceste vehicule nu au avut ca destinație piața internă, ci au fost radiate și reexportate în unele state UE, în special Franța și Germania, de către firme private.
Dintre celelalte piețe ale Uniunii, doar Germania a înregistrat, în iunie, scăderea pieței auto (-1,9%), în timp ce Spania (+23,9%) sau Marea Britanie (6,2%) au contribuit cu cele mai mari creșterei reale la revenirea pieței auto de pe continent. La nivelul celor 6 luni, inclusiv Germania are o creștere a pieței auto de 2,4%.
Datele statistice privind vânzările pe mărci arată o ofensivă serioasă a grupului Renault, care a reușit să depășească, după mult timp, PSA Peugeot Citroen, și să devină al doilea grup auto din Europa, în luna iunie. Acest lucru s-a bazat atât pe creșterea Dacia (una din cele mai mari în UE, 32,8%), cât și pe scăderea PSA (Citroen a înregistrat o scădere de 4,1 procente).
Mai remarcăm scăderea masivă a vînzărilor Chevrolet, firească în urma anunțului făcut la sfârșitul anului trecut, potrivit căruia marca se va retrage din Europa anul viitor.