Dacia raportează noi recorduri de vânzări. Livrările companiei argeșene s-au apreciat cu 24,3%, în primele șase luni ale anului în curs.
În total, Dacia și-a găsit în primul semestru nu mai puțin de 263.110 de clienți noi. Utilitarele ușoare din gama Dacia au înregistrat un avans consistent de 52,9%, până la 17.557 de unități, în timp de înmatriculările de autoturisme au depășit pragul de 245.553 de exemplare.
Luate împreună, vânzările Dacia și Renault au însumat 1,37 milioane de mașini, ceea ce se traduce printr-o creștere de 4,7% pentru grupul francez.
Cele mai importante piețe europene, pentru Dacia, rămân Franța, Spania sau Germania. Cele mai mai creșteri au fost raportate de distribuitorii locali din Portugalia și Marea Britanie.
Rezultatele favorabile ale mărcii Dacia vin după un an în care constructorul din Mioveni a avut cea mai mare creştere a vânzărilor în Europa, în timp ce piaţa auto era în scădere. Tot în prima parte a anului curent, Dacia a avut o creştere procentuală remarcabilă a înmatriculărilor, de 37% în primele cinci luni şi de 25.1% în luna mai.