Nissan va deveni din acest an sponsor al celui mai prestigios turneu de fotbal european, UEFA Champions League. Japonezii ocupă locul lăsat liber de Ford, care pune, astfel, capăt unui parteneriat de peste două decenii.
Înțelegerea parafată de Nissan și UEFA se va întinde pe parcursul a patru sezoane, inclusiv cel din 2016-2017, și va debuta, oficial, din toamnă. Cariera Ford în Champions League se încheie pe 24 mai, odată cu finala de la Lisabona, care va fi urmărită de aproximativ 300 milioane de oameni, din 200 de țări.
Nissan nu a dorit să comunice valoarea exactă a contractului de sponsorizare. Potrivit analiștilor din domeniu, însă, acesta va fi cel mai costisitor proiect publicitar din istoria companiei, costurile anuale pentru licența de sponsor oficial UEFA Champions League ridicându-se la cel puțin 75 milioane de dolari. Nissan ar fi oferit, de asemenea, federației europene și un bonus consistent, chiar în perioada re-negocierii contractului cu Ford.
“Cucerirea pieței din Europa este esențială pentru noi și suntem convinși că am găsit în UEFA partenerul ideal care ne va ajuta să devenim brandul asiatic numărul unu în Europa, până în 2016”, a declarat Bastien Schupp, directorul de marketing Nissan Europa.
Până să acceadă în vârful clasamentului, Nissan trebuie să devanseze mai întâi actualul număr unu, Toyota, și ocupantul loculului doi, Hyundai. Anul trecut, Toyota a vândut 518.546 mașini în Europa, cu 0,5% mai multe decât în 2012, în timp ce Hyundai a livrat 422.930 unități (-2,7%). Nissan a fost la un pas de locul doi, cu 422.213 mașini, raportând o cotă de piață de 3,4% și o scădere de 2,5%.
Japonezii își pun toate speranțele în noua generație a crossoverului compact Qashqai, recent lansat inclusiv pe piața din România, dar și într-un nou model compact, urmaș direct al lui Almera.
În 2013, Nissan a vândut 5,1 milioane de mașini la nivel global, Alianța Renault-Nissan fiind al patrulea grup auto din lume, ca mărime.