Daimler va produce transmisii cu 9 trepte, în noua uzină de 300 milioane euro de la Sebeș

1
313

Daimler a pus vineri, 4 aprilie, piatra de temelie a noii unități de montaj pentru cutii de viteze cu 9 trepte de la Sebeș. Aceasta se va alătura liniilor deja existente, responsabile pentru asamblarea transmisiilor cu 5 și 7 trepte, din familia G-Tronic. Producția noii cutii 9G-Tronic, cunoscută sub numele de cod NAG3 și dedicată celor mai scumpe modele, E-Class și S-Class, va demara în prima parte a lui 2016.

Investițiile planificate de grupul german, prin intermediul subsidiarei locale Star Transmission (STC), sunt evaluate la 300 milioane de euro, dintre care 37,4 milioane de euro oferiți de Guvernul român, cu titlu de ajutor de stat.

Noua hală, a treia de pe platforma Star Transmission de la Sebeș, se va întinde pe o suprafață de 80.000 mp, construcția propriu-zisă urmând să se încheie anul viitor. Lunile rămase până la startul oficial al producției de serie vor fi dedicate testării și montării utilajelor specifice.

Star Transmission, subsidiară a grupului Daimler, a fost înfiinţată în 2001 în parteneriat cu autorităţile române şi operează, în prezent, două facilități de producție, situate la Sebeș și Cugir. La Cugir, nemţii produc, de peste 13 ani, roţi dinţate sau diverse subansamble folosite pentru cutiile de viteze care echipează gama Mercedes. Primul model care, în 2001, a primit piese produse în România a fost A-Class. Filiala de la Sebeș și-a deschis porțile în 2013, aici fiind produse cutii de viteze automate cu cinci trepte și, începând de anul acesta, o nouă generație de transmisii automate cu dublu ambreiaj 7G-DCT, dedicate modelelor de clasă compactă A-Class, B-Class și CLA.

Pentru Star Transmission lucrează, în prezent, 1.200 salariați. Din 2016, însă, numărul de angajați va depăși pragul de 2.000, deschiderea noii hale de la Sebeș urmând să se traducă prin crearea a cel puțin 500 de noi locuri muncă.

În prezent, nemţii produc la Cugir şi Sebeş transmisii, roţi dinţate sau diverse subansamble folosite pentru cutiile de viteze care echipează actuala gamă de modele Mercedes.

Anul trecut, statul român a vândut grupului Daimler propria participaţie de 22% la firma Star Transmissions (STC), nemții devenind, astfel, unici acționari ai unităților de producție de la Sebeș și Cugir.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.