Mazda, un brand relativ conservator în materie de situri de producție situate în afara granițelor țării natale, Japonia, a inaugurat prima sa uzină situată în Mexic.
Noua facilitate de producție poartă numele Mazda de Mexico Vehicle Operation (mmvo) și a fost ridicată de la zero în orașul Salamanca, din provincia Guanajuato.
Primul automobil care a ieșit pe porțile noii uzine mmvo a fost un sedan compact Mazda3, comandat de un client din Statele Unite. De altfel, pentru început, întreaga producție a fabricii din Salamanca va fi dedicată exclusiv pieței din America de Nord. Ulterior, Mazda nu exclude posibilitatea exportului către Europa.
Oficialii companiei nipone promit un nivel calitativ de top, identic cu cel al produselor asamblate în țara natală, la Hiroshima sau Yamaguchi. Odată cu extinderea rețelei globale de facilități de producție, Mazda își reduce expunerea la riscurile valutare amplificate de cursul yen-dolar, extrem de volatil.