miercuri, iunie 29, 2022
AcasăEvenimentCar of the Year 2014: cele șapte finaliste

Car of the Year 2014: cele șapte finaliste

Competiția Mașina Anului în Europa (Car of the Year 2014) și-a desemnat finaliștii. Pe lista celor șapte mașini intrate în lupta pentru titlul suprem se regăsesc un model de lux – noul Mercedes Clasa S și două mașini 100% electrice, Tesla Model S și BMW i3.

Inițial, organizatorii ediției din acest an au selectat 32 de modele, toate lansate în ultimele 12 luni pe piețele din Europa. Lista scurtă a modelelor nominalizate la titlul Car of the Year in Europe 2014 include, în ordine alfabetică:

bmw-i3

-BMW i3: primul exponent al unei game complet noi de modele electrice și hibride BMW. Disponibil și în variantă range-extender, i3 oferă o autonomie totală cuprinsă între 160 și 300 km.

picasso-c4

-Citroen C4 Picasso: monovolumul gamei C4 este primul model bazat pe noua platformă modulară EMP1 a grupului PSA. Mizează totul pe cartea designului extravagant.

mazda-3

-Mazda3: mai ușoară, mai spațioasă și mai economică decât modelul pe care îl înlocuiește, totul grație colecției de tehnologii SkyActiv și a noilor motorizări cu raport de compresie ridicat.

mercedes-clasa-s-car

-Mercedes-Benz Clasa S: expresia luxului absolut, nava-amiral a constructorului german este dotată cu cele mai noi și mai avansate sisteme de asistență și siguranță ale momentului.

peugeot-308-car

-Peugeot 308: a doua generație a compactei franceze este mai rafinată și mai sportivă decât modelul anterior, fiind construită pornind de la noua platformă modulară EMP1 a grupului PSA.

octavia-skoda

-Skoda Octavia: mai mare, mai spațioasă, dar la fel accesibilă, Octavia 3 aduce beneficii considerabile în materie de consum, explicația fiind noua sa platforma ultra-ușoară MQB.

tesla-model-s-car

-Tesla Model S: Primul model full-electric de lux produs pe scară largă, oferit la un preț relativ accesibil – observație valabilă, mai ales, pe piața din Statele Unite, acolo unde în ultimele luni Model S a depășit vânzările unor rivali puternici, dar tradiționali, precum BMW Seria 7 sau Mercedes Clasa S.

Conform tradiției recente, câștigătorul va fi anunțat în prima zi de presă a Salonului de la Geneva, pe 3 martie 2014. Cu o lună înaintea festivității de premiere, modelele nominalizate vor fi supuse unei sesiuni speciale de teste, lângă Paris, în Franța. Anul trecut, titlul a fost câștigat de eternul best-seller european Volkswagen Golf.

Din juriul prestigiosului concurs „Mașina Anului în Europa” fac parte 58 de membri din presa de specialitate, originari din 23 țări europene.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Detector AdBlock

Salut! Am detectat folosirea unei extensii de tip AdBlock. Site-ul autoindustry.ro se finanțează și din reclamele afișate. Pentru a-ți putea oferi în continuare conținut de calitate, te rugăm să dezactivezi AdBlock-ul și să reîmprospătezi pagina. Mulțumim că ești alături de noi!