EuroNCAP a acordat doar patru stele noului BMW i3, citadina electrică revoluționară a casei bavareze. i3 nu a fost, însă, singurul model care a dezamăgit. Cea mai recentă sesiune de teste, care a vizat 11 mașini noi, s-a încheiat cu rezultate deloc onorabile, de numai patru stele, pentru alte trei mașini abia lansate pe piață.
În lipsa unei capote active, i3 a fost criticat pentru protecția marginală oferită pietonilor (57), capitol care, începând din această toamnă, atârnă mai greu în balanța scorului final. BMW nu a considerat necesară montarea unui astfel de mecanism, complexitatea și greutatea suplimentară a acestuia fiind de evitat în lupta dusă pentru atingerea unei mase totale cât mai reduse. În cazul unui impact lateral, pasagerii adulți sunt vulnerabili în zona pieptului, în timp ce scaunele față și tetierele nu protejează suficient gâtul și coloana pasagerilor. Per ansamblu, însă, i3 a obținut rezultate bune la capitolele Protecția Pasagerilor Adulți (86) și Protecția Copiilor (81).
BMW se ferește să conteste în mod direct calificativul acordat de EuroNCAP, amintind, însă, că noul i3 este singura mașină electrică care dispune de sisteme de evitare a unui impact cu alte vehicule (Collision Warning) sau cu pietonii neatenți (Pedestrian Warning), cu funcție de frânare automată, echipamente neevaluate de specialiștii organismului de testare independent.
Ford EcoSport a fost privat de punctajul maxim din cauza paletei reduse de sisteme de asistență disponibile (55) și a lipsei unui sistem de avertizare pentru cuplarea centurii de siguranță pe locurile din spate. Protecția Pasagerilor Adulți a fost punctată cu 93, iar cea a Copiiilor cu 77. Nissan Note nu a reușit nici el să obțină cinci stele. De vină este, din nou, lipsa senzorului de centură pentru bachetă, dar și riscul apariției unor leziuni în zona pieptului și a coapselor. Note a încheiat testul cu un scor de 86 pentru Protecția Pasagerilor Adulți și 58 pentru cea a Pietonilor.
Tot patru stele au primit și două utilitare testate în cadrul sesiunii curente. Este vorba despre Volkswagen T5 și Mercedes Citan, testat pentru a doua oară, la cererea Mercedes, după ce în primăvară obținuse un calificativ dezastruos de numai trei stele.
Restul modelelor testate au trecut cu brio probele EuroNCAP, fiind recompensate cu punctajul maxim, de cinci stele. Lista premianților include recent lansatele Peugeot 308 și Mazda3, care devine și cea mai sigură compactă testată în 2013, SUV-ul hibrid Mitsubishi Outlander PHEV, utilitara Ford Tourneo Connect și noile limuzine premium Infiniti Q50 și Maserati Ghibli, deținătorul celui mai mare scor obținut la capitolul Protecția Pietonilor (74).