Ultima sesiune de teste EuroNCAP a ieșit din tiparele clasice. Scenariul mașinilor de cinci stele, premiate pe bandă rulantă, nu s-a repetat și de această dată, două dintre cele cinci modele verificate de organismul european, Opel Adam și Mitsubishi Space Star, primind doar patru stele.
Opel Adam
Marea dezamăgire a fost Opel Adam. Cu un punctaj de 65 la capitolul protecția pietonilor și 72, cea a copiilor, starul constructorului din Russelsheim s-a comportat onorabil în majoritatea probelor. Scorul final a fost însă puternic influențat de protecția marginală oferită pasagerilor în zona pieptului, în cazul unui impact lateral cu un stâlp sau un copac (pole test – n.r.). Celula de securitate a mașinii a suferit deformări minore, siguranța pasagerilor adulți fiind punctată cu o medie de 87. Testele pentru impact din spate au scos totuși în evidență presiunile mari la care sunt supuse gâtul și coloana șoferului, fiind posibile traumatisme cervicale grave și chiar dislocarea coloanei.
Surprinzător, potrivit publicației olandeze Autoweek, oficialii Opel se declară mulțumiți de performanțele micului Adam: “Protecția oferită de structura de rezistență și de sistemele de siguranță activă și pasivă ne întăresc convingerea că Adam este unul dintre cele mai sigure modele cu trei uși din segmentul său, bineînțeles, în limitele inerente dimensiunilor reduse ale mașinii. Dacă puteam construi o mașină mai mare, rezultatele ar fi fost mai bune.”
Mitsubishi Space Star
Al doilea model creditat cu un scor final de numai patru stele este noul Mitsubishi Space Star, tot o mașină de clasă mini. Urmașul spiritual al vechiului Colt nu a întâmpinat aceleași dificultăți, însă, atât testele de impact lateral, cât și cele din spate fiind absolvite cu brio. Slăbiciunile citadinei nipone sunt reprezentate de riscul ridicat de accidentare la nivelul genunchilor, în cazul coliziunilor frontale, precum și absența instrucțiunilor legate de instalarea unor scaune pentru copii sau a unui sistem de avertizare pentru pasagerii din spate care nu folosesc centurile de siguranță. Protecția adulților a fost notată cu 90, iar cea a copiilor, cu 72, Space Star fiind și un model “prietenos” cu pietonii, potrivit scorului de 73.
Toate celelalte mașini incluse în ultima sesiune de teste EuroNCAP au primit cinci stele, din cinci posibile. Toyota Corolla, Lexus IS300h și noua Mazda6 oferă pasagerilor o protecție de top, indiferent de situație.
Toyota Corolla
Sedanul nipon a excelat la nivelul protecției oferite pasagerilor adulți, scorul de 94 fiind cel mai mare obținut la acest capitol în cadrul sesiunii curente de teste. Singurele reproșuri vizează absența limitatorului de viteză din echiparea de serie a mașinii și muchiile ascuțite ale capotei, deloc favorabile unui pieton lovit în zona pelvisului, detalii ce au depunctat ușor Corolla la capitolele Sisteme de siguranță (66) și Protecția pietonilor (67). Copiii sunt bine protejați, indiferent de vârstă (82).
Mazda6
Modelul ce reprezintă interesele Mazda în clasa medie a obținut rezultate meritorii la toate capitolele, inclusiv Protecția pietonilor, evaluată la 66. Protecția adulților a fost notată cu 92 din punctele disponibile, iar Protecția copiilor, cu 77. Sistemele moderne de asistență precum cel de prevenire a coliziunilor iminente au fost apreciate de specialiștii EuroNCAP, care au acordat noii Mazda6 un scor de 81 la capitolul Saffety Assist. Una dintre balamalele ușii din față s-a desprins, putând încetini în anumite situații viteza de reacție a forțelor speciale de intervenție. Problema nu este însă gravă.
Lexus IS 300h
Cu un scor de 91 la capitolul Protecția adulților, noul Lexus IS s-a clasat pe podium, la mică distanță de Corolla și Mazda6. IS oferă o protecție de top pasagerilor de toate vârstele și staturile. Copiii beneficiază de un nivel de siguranță evaluat la 85, atât în cazul testului de impact lateral, cât și în cel de impact frontal. Capota activă este dotarea care i-a adus noului IS laudele EuroNCAP și cel mai mare scor la capitolul Protecția pietonilor (80). Bara de protecție și muchia capotei nu reprezintă nici ele posibile elemente de risc pentru picioarele sau pelvisul pietonilor neatenți. Lipsa limitatorului de viteză standard se traduce printr-un punctaj Saffety Assist de 66.
[…] de comenzi înregistrate înainte de lansarea oficială pe piață a modelului. Luna trecută, Adam a dezamăgit și în materie de siguranță, reușind să obțină doar patru stele, din cinci posibile, în […]