Vânzările Porsche s-au apreciat cu 19,8% în luna martie şi 21,2% în primul trimestru

0
260

Porsche atinge noi recorduri de vânzări la nivel global. În luna martie, constructorul german a livrat 14.494 de maşini, ceea ce traduce printr-un plus de 19,8 faţă de perioada similară a anului trecut. Primul trimestru a fost şi el de bun augur, aducând o creştere de 21 pentru vânzările Porsche.

Motoarele acestor creşteri spectaculoase în raport cu evoluţia negativă a pieţei auto mondiale au fost rezultatele excelente înregistrate pe pieţele din Germania, Statele Unite şi China. America de Nord a contabilizat un plus consistent de 41,7, Porsche livrând 3.487 de unităţi. În China, compania germană a comercializat 3.032 de maşini, în luna martie, un plus de 17,9, iar în ţara natală, Germania, Porsche a găsit peste 2.159 de clienţi noi (+32,3).

În primul trimestru, vânzările companiei au crescut cu 21,1, până la 37.009 unităţi. America rămâne cea mai mare piaţă de desfacere pentru Porsche, cu un total de 9.650 de maşini livrate în primele trei luni ale anului (+34,8). China a devansat Germania (4.795 de maşini, +23,9) şi s-a clasat direct pe locul doi în topul vânzărilor Porsche, aici fiind înmatriculate peste 8.844 de unităţi, o apreciere de 24,2 faţă de perioada ianuarie-martie 2012.

Cu un volum total de aproximativ 20.000 de exemplare livrate în primul trimestru, Cayenne este în continuare cel mai vândut model Porsche, acoperind mai bine de jumătate din totalul vânzărilor companiei în întreaga lume. Spre comparaţie, iconicul 911 s-a bucurat de 7.230 de fani la nivel mondial, în aceeaşi perioadă, ianuarie-martie 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.