Data de 22 aprilie va intra în istorie ca ziua în care de pe liniile de producţie ale uzinei Ford din Craiova a ieşit, oficial, primul motor EcoBoost de 1,5 litri fabricat în România. Noul propulsor, al cincilea din familia EcoBoost, dezvoltă 180 CP şi 240 Nm, combinând puterea unui motor aspirat de 1,8 sau 2 litri cu eficienţa pe care doar o unitate de cilindree redusă o poate oferi.
Consumul şi performanţele vor fi similare celor oferite de actualul EcoBoost de 1,6 litri, totul în condiţiile unui consum şi unui nivel de emisii mai mici cu până la 20. Pentru a atinge aceste performanţe, noul motor în patru cilindri apelează la soluţii tehnice rafinate, de ultimă generaţie: bloc din aluminiu, supraalimentare turbo, injecţie directă de combustibil şi distribuţie variabilă, atât pentru admisie, cât şi pentru evacuare, patru supape pe cilindru, galerie de admisie integrată în chiulasă.
În plus, pentru a reduce timpul de încălzire, Ford a încorporat un ambreiaj cu pompă de apă, controlat de calculator şi un radiator cu răcire pe apă, ceea ce contribuie la o alimentare mai eficientă a motorului cu aer.
Unitatea de 1,5 litri nu va înlocui actualul EcoBoost de 1,6 litri, cele două motoare urmând să fie oferite, în continuare, în paralel, în funcţie de cerinţele sau particularităţile fiscale ale diferitelor pieţe internaţionale, motorul produs la Craiova având de partea sa avantajul impozitelor mai mici, în ţările unde propulsoarele care nu depăşesc baremul de 1.600 cmc sunt taxate mai puţin aspru.
Primele modele Ford care vor beneficia de serviciile noului EcoBoost vor fi Mondeo, versiunea destinată pieţei chineze, lansată zilele trecute la Shanghai, şi fratele său geamăn de peste Ocean, Fusion. În Europa, noul motor va echipa viitoarea generaţie Mondeo (identică cu variantele disponibile în China sau America), aşteptată în showroom-uri la începutul lui 2014.
Ford anticipează o triplare a vânzărilor de motoare din gama EcoBoost în următorii trei ani, până la finele lui 2013 aproximativ 80 din modelele comercializate la nivel global urmând să fie echipate deja cu un motor din această familie.
Investiţiile totale făcute de Ford în noua secţie de motoare de la Craiova se ridică la peste 230 de milioane de euro, dintre care 50 milioane dedicate exclusiv liniilor noului EcoBoost de 1,5 litri. Secţia cu 1.000 de angajaţi se întinde pe o suprafaţă de 55.000 mp şi poate atinge o capacitate de producţie anuală de maximum 350.000 de unităţi.
În prezent, la Craiova sunt produse 1.000 de motoare pe zi, capacitatea medie, la o eficienţă de 85, fiind de aproximativ 1.545 de unităţi, iar cea maximă, de 1.800. Din noiembrie 2011 până în prezent, de pe liniile uzinei din Bănie au ieşit circa 100.000 de motoare din marea familie EcoBoost.
Uzina Ford de la Craiova nu va fi singura care va asambla noul motor de 1,5 litri, acelaşi propulsor EcoBoost urmând să fie produs, în viitorul apropiat, şi în Marea Britanie, la Bridgend.