Piața auto din România nu este în criză, ci într-o companie selectă: Slovacia, Slovenia, Ungaria, Grecia

Situația pieței auto din România a ajuns să fie considerată dramatică de cei din industrie, de jurnaliști, chiar și de opinia publică. O analiză a piețelor europene de automobile demonstrează însă că aspirațiile noastre sunt un pic mai mari decât ar fi cazul.

Statisticile de vânzări pe primele patru luni ale anului 2012 poziționează foarte exact România între celelalte țări europene. Țara noastră se află pe locul 22 ca număr de autoturisme vândute, o poziție mult mai onorabilă decît cele ocupate de noi în alte clasamente (PIB, nivel de trai, număr de companii, birocrație etc.). Dacă segmentăm clasamentul ACEA despre care vorbim, putem realiza 3 categorii de țări, în funcție de volumul de turisme vândute. În prima categorie, cea a marilor puteri economice, țări cu o populație numeroasă, se vând între jumătate de milion și 3 milioane de autoturisme anual, asta însemnând de la 50.000 până la aproape 300.000 de autoturisme pe lună.

Cifre enorme, dacă ne gândim că în România s-au vândut anul trecut aproximativ 80.000 de mașini tot anul. În acest pachet de țări se află Germania, liderul european, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Olanda și Belgia. Nu are sens să explicăm prea mult de ce se întâmplă așa în aceste țări. Ne interesează mai mult categoria a doua, unde volumele sunt mai apropiate de noi. Am grupat aici țări dezvoltate din Europa, cu o populație mică sau medie. Aici se vând, în medie, peste 10.000 de autoturisme lunar, ajungând până la circa 30.000 de unități lunar, în cazurile țărilor mai potente din această categorie. Aici se regăsesc țările mai mici din vestul sau nordul UE, dar și două dintre cele mai bogate țări din Est: Cehia și Polonia. Volumul anual de mașini vândute este, pe aceste piețe, de 150.000 până la peste 300.000 de autoturisme. Ce au în comun aceste piețe auto? O populație cu un nivel de trai bun, cu un salariu minim ce se apropie de 1.000 de euro, iar în cazul Cehiei și Poloniei, unde salariul este mai mic, dar nu cu mult, populația este mai numeroasă.

Timp de 2-3 ani, România s-a aflat în această categorie. A avut motive? Eu îndrăznesc să spun că nu, indiferent de gradul de motorizare, de nevoia de mobilitate și de alte criterii. România nu îndeplinește nicio condiție de bunăstare pentru a se încadra aici:

– Nivelul de trai este foarte scăzut (salariu minim de sub 200 euro, salariu mediu de circa 300 de euro);

– PIB-ul pe cap de locuitor este mic;

– procentul de populație activă, adică persoane care câștigă un salariu și își permit să suporte un credit sau un leasing, este foarte scăzut în comparație cu țările amintite (doar 9 milioane de locuitori au oficial o ocupație, din care 28 sunt în agricultură).

Din punct de vedere al condițiilor de piață avem iarăși dificultăți:

– Dobânzile sunt uriașe;

– Condițiile de creditare sunt dure;

– Gradul de îndatorare al populației este deja mare.

La toate acestea putem să adaugăm și bolile industriei auto în sine:

– Absența unei producții locale diversificate;

– O rețea de dealeri disproporționată, construită cu investiții gigantice, dar cu o densitate mică;

– Un nivel de pregătire foarte jos, față de necesitățile reale, ceea ce face dificil procesul de vânzare;

– Prețurile automobilelor sunt de multe ori mai mari decât în vestul continentului;

– Prețurile sunt stabilite în euro, ceea ce scumpește permanent mașinile.

Să vedem însă și categoria în care se încadrează România în acest moment, cu volumul de mașini înmatriculate, publicat de ACEA. Partenerii noștri nu sunt în niciun caz țări din lumea a treia, ci țări europene care ori au o populație foarte mică (Islanda, Țările Baltice, Luxemburg), ori sunt țări din Est care, ca și noi, au probleme economice. Există și situații de mijloc, precum Slovenia sau Slovacia. Ambele au făcut parte din blocul comunist, dar au reușit să se ridice mai repede decât noi. Slovenia are un nivel de trai foarte ridicat, Slovacia are o populație ceva mai mare. Ungaria este cam în aceeași situație, a intrat în criză, dar nivelul de trai al populației este peste al nostru. Conjunctural, Grecia a „retrogradat” în această categorie din motive bine cunoscute.Toate aceste țări vând aproximativ același volum de autoturisme anual, undeva între 60.000 și 80.000 de unități. Cele mai mici vând în jur de 1.000 de mașini pe lună, adică maximum 20.000 anual.

Este o companie firească pentru România? Categoric da, deoarece condițiile de trai, de piață și cele specifice sunt foarte asemănătoare. Avem motive să sperăm că vom evada de aici, în liga superioară, unde am mai fost timp de 2 ani? Nu foarte curând, până când condițiile enumerate mai sus nu se schimbă. Iar un nivel realist, decent, la care putem aspira, este 150.000 de unități anual, în circa 3-4 ani de aici încolo. Asta ar ânsemna echivalentul a 10-15.000 de autoturisme pe lună, comparabil cu Cehia, ceea ce nu mi se pare deloc exagerat.

În loc de concluzii

Plecând de la aceste calcule și de la cifrele care rezultă din analize, cea mai bună soluție pentru industria locală ar fi să-și reajusteze din mers afacerea și să-și refacă business-plan-urile după noile condiții, uitând cuvântul criză. Pentru că piața auto din România se găsește la dimensiunile ei naturale și proporționale cu restul ecomiei. Creșterea nu va mai fi decât organică de acum înainte, iar asta înseamnă, eventual, câteva procente anual, nu mai mult de 5, cel mai probabil comparabil cu cele ale PIB-ului.

Pentru a încheia cu o parabolă, am putea compara industria românească de automobile cu românul care, pentru un an, și-a cumpărat un BMW Serie 7 (sau ce model doriți) pe credit cu buletinul și cu banii de pe terenul moștenit. S-a simțit rege cu mașina la poartă, dar, după scurt timp, banca l-a lăsat fără limuzină. A revenit acolo unde-i era locul, între românii simpli, cu 200-300 de euro pe lună, la autobuz și navetă. Numai că în sinea lui își tot spune: „Ce prost o duc anul ăsta!”