Încă un model care aprinde imaginația adolescenților și a milionarilor. McLaren a prezentat primele imagini și informații ale noului 12C Spider – versiunea cabrio a supercarului MP4-12C. Al doilea membru al familiei MP4-12C se numește 12C Spider și dispune de un hard top care poate fi pliat până la o viteză de 30 km/h. Practic avem în față versiunea decapotabilă a lui MP4-12C.
Din punct de vedere al designului lucrurile sunt simple, partea frontală a rămas neschimbată. Nici spatele nu a fost modificat, schimbările regăsinduse în zona mediană superioară. Capota motorului nu se mai află în prelungirea plafonului, este tot din sticlă dar de această dată este aproape în poziție orizontală. Din spatele scaunelor pornesc două arce care se continuă pe toată lungimea părții superioare spate. Hard topul este compus din trei secțiuni și poate fi acționat de la un comutator amplasat la baza consolei centrale.
Timpul de pliere a hard top-ului este de 17 secunde, operațiune care poate fi efectuată în mers până la o viteză de 30 km/h. Modelul este echipat cu ultima evoluție a propulsorului V8 Twin Turbo de 3.799 cmc care dezvoltă 625 CP și 600 Nm. Puterea este transmisă punții spate prin intermediul unei cutii cu dublu ambreiaj cu 7 trepte. 12C Spider ajunge la 100 km/h în 3,1 secunde și are o viteză maximă de 329 km/h. McLaren susține că noul model nu răpește nimic din plăcerea oferită de coupe când vine vorba de pilotaj, mai mult ești în mijlocul acțiunii acum și din punct de vedere auditiv și olfactiv. Dezvoltarea noului model a implicat eforturi minime, structura din fibră de carbon ”MonoCell”, care are o masă de 75 kg, nu a necesitat ranforsări suplimentare.
Versiunea decapotabilă fiind doar cu 40 kg mai grea decât MP4-12C și asta datorită sistemului de decapotare. În cazul rulării cu acoperișul montat, spațiul în care acesta se ascunde la decapotare poate fi utilizat ca un mini-portbagaj suplimentar, are un volum de 52 litri – suficient pentru a depozita o geacă. Noul model marchează și debutul a două culori noi în gama McLaren – Volcano Red și Volcano Yellow. Gama de culori disponibile pentru gama 12C ajunge astfel al 17. Prețul? În Anglia versiunea de bază costă 195.500 lire sterline/ 238.066 euro.
Comparație între modelele McLaren
MP4-12C Spider* |
MP4-12C * |
|
0-100 km/h |
3.1 sec |
3.1 sec |
0-161 km/h |
6.1 |
6.0 |
0-200 km/h |
9.0 sec |
8.8 sec |
400m |
10.8 sec /216 km/h |
10.6 sec /219 km/h |
Viteză maximă |
329 km/h |
333 km/h |
Consum mediu |
11.7 |
11.7 |
CO2 g/km |
279 |
279 |
* în versiunea cu pneuri Pirelli P Zero Corsa
McLaren MP4-12C Spider fișă tehnică
Concept |
Motor amplasat central longitudinal, tracțiune spate |
Motor |
V8 twin turbo |
Rată compresie |
8.7:1 |
Distribuție |
32 supape, DOHC, dual VVT |
Zonă roșie( rpm) |
8.500 |
Alezaj x Cursă (mm) |
93 x 69.9 |
Capacitate cilindrică (cmc) |
3.799 |
Putere (CP/ rpm) |
625 / 7.500 |
Cuplu motor(Nm/ rpm) |
600/ 3.000-7.000 |
Putere litrică |
164 |
Transmisie |
7 Speed SSG |
Structură |
Fibră de carbon și cadru de aluminiu pentru punțile față/ spate |
Ampatament (mm) |
2.670 |
Ecartament față/ spate (mm) |
1.656 / 1.583 |
Lungime (mm) |
4.509 |
Lățime (mm) |
2.093 |
Înălțime (mm) |
1.203 |
Masă la gol (kg) |
1.376 |
Distribuția maselor față/ spate() |
42 / 58 |
Sisteme aerodinamice active |
McLaren Airbrake |
Suspensie |
ProActive Chassis Control |
ProActive Chassis Control – setări |
Winter / Normal / Sport / Track |
Setări ale propulsorului |
Winter / Normal / Sport / Track |
Sistem frânare |
Discuri de oțel (Față – 370 mm / Spate – 350 mm) |
Roți față/ spate |
19” x 8.5”J / 20” x 11” J |
Pneuri față/ spate |
Pirelli PZero 235/35 R19 / 305/30 R20 |