Mazda va produce un roadster Alfa Romeo, derivat din viitoarea generaţie MX-5

0
277

Fiat a anunţat parafarea acordului de colaborare cu japonezii de la Mazda. Negocierile au început, oficial, în vara anului trecut, rodul înţelegerii dintre cei doi constructori fiind producerea sub sigla Alfa Romeo a unui nou roadster derivat din următoarea generaţie a modelului Mazda MX-5.

Aşteptate pe piaţă în 2015, cele două modele vor fi asamblate, din acelaşi an, în uzina Mazda de la Hiroshima, Japonia, urmând să împartă aceeaşi arhitectură tehnică cu tracţiune spate. Asemănările se opresc, însă, aici. Ambele roadstere vor aborda filozofii diferite de design, specificice limbajului stilistic folosit de fiecare dintre cei doi constructori. În plus, pentru o delimitare mai clară a celor două modele, motorizările vor fi şi ele complet diferite.

Noul roadster Alfa Romeo se va alătura viitoarelor 4C şi Giulia în gama de modele globale menite să readucă marca italiană pe picior de egalitate cu eternii rivali germani, în lupta pentru supremaţia clasei premium. Alfa Romeo va reveni anul acesta pe piaţa Nord Americană, după o lungă absenţă, un model roadster fiind esenţial pentru conturarea imaginii de producător premium cu pretenţii sportive. Sergio Marchionne, CEO Fiat, îşi propune ca Alfa să redevină un brand profitabil în următorii trei ani.

Anul trecut nu a fost unul de bun augur pentru Alfa Romeo. În Europa, vânzările companiei s-au diminuat cu 31, fiind livrate 86.858 de maşini, o scădere dramatică faţă de cele 125.924 de unităţi comercializate în 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.