Mașina Anului în România: ce trebuie să știți despre cele 10 finaliste

0
319

Săptămâna trecută s-a desfășurat finala „Mașina Anului 2013 în România”, un concurs ajuns la ediția cu numărul 14. Prezent pentru prima dată în juriu, alături de nume importante din presa auto autohtonă, am oferit, la momentul votului, propriul clasament, influențat, așa cum am promis, de cititorii Autobis, care au votat online, pe site. Mașina câștigătoare a fost Dacia Logan, previzibil, fiind votată de alți 9 ziariști, din 16. Celelalte locuri au fost extrem de disputate, mai ales că Ford B-Max s-a bătut cu două modele Dacia pe un loc în top. În final, în ciuda faptului că pe lista finalistelor ar fi avut loc alte 2-3 mașini lansate în 2012, ierarhia a respectat destul de mult opiniile Autobis. Iată acum motivațiile care au condus la acordarea punctelor în clasamentul final.

Dacia Logan

Modelul românesc este, fără discuție, cea mai importantă lansare de pe piața noastră, în acest an, și totodată mașina care va influența cel mai mult vânzările de automobile în 2013. Am văzut mașina la lansare, la Paris, am condus-o în Spania, în cadrul testelor internaționale, iar acum, la Mașina Anului trăsăturile ei au confirmat din nou. Are foarte multe de la vechea generație, dar a fost schimbată exact acolo unde trebuia: la design, la finisajele interioare, la echipamente, inclusiv la siguranță, unde are ESP standard. Prețul său este imbatabil în acest segment, cu un raport calitate/preț indiscutabil. Motorul 0.9 litri de 90 CP este exact ceea ce avea nevoie acest model pentru a fi complet.

Ford B-Max

Ford este o mașină aproape completă, este alternativa pe care o au românii atunci când caută o mașină mare, pentru familie. Dacă pentru cei care țin la buget exsită Logan, există Lodgy, pentru cei care sunt dispuși să plătească pentru ceva în plus există B-Max. Mașina nu este o limuzină, nu arată ca atare, dar se compoertă similar. Are confort (ca în orice Ford), are spațiu (cam cât într-un Logan), are inovații tehnice, are și un motor mai tare decât cel de pe Logan, de 1.0 litri și 120 CP. Calificarea în finala Car of the Year demonstrează calitățile, iar faptul că este construit în România îi conferă o calitate în plus.

Dacia Sandero

Despre Sandero nu putem spune prea multe în plus, față de Logan, poate un comportament mai agil, grație unei distribuții puțin diferite a maselor, fiind vorba despre un hatchback. Dacă îl comparăm cu vechea generație, are alt suflu, are un design mult mai potrivit cu acest segment, are cam tot ce îi trebuie pentru a face din acest segment, supermini în 5 uși, unul atractiv și în România, așa cum se întâmplă în restul țărilor europene. Probabil că tinerii se vor simți tot mai aproape de el.

Renault Clio

Este replica mai sofisticată a lui Sandero, dacă ni se permite să facem această comparație. Modelul francezilor a fost dintotdeauna un lider din multe puncte de vedere, în segmentul B, iar cu această generație își confirmă calitățile. Deși designul său a fost criticat de unii jurnaliști, are un aspect plăcut, inclusiv la interior, unde noul bord, cu panoul multimedia de tip tabletă, și noile materiale ridică modelul către partea superioară a segmentului. Tehnic, platforma sa este de aplaudat, lucru care se resimte în dinamica mașinii.

Skoda Rapid

Sedanul cehilor arată OK, se simte relativ OK, dar are un mare dezavantaj. Cu noul nume, încearcă să mintă publicul, el nefiind, de fapt, decât un Fabia sedan. Designul a fost discutat, unii sunt de acord, alții nu, cu copierea stilului VW. Până la urmă e o chestiune gust, iar Skoda a mai trecut prin asta la prima generație Octavia. Din punct de vedere al raportului calitate/preț, lucrurile sunt mai puțin rezonabile pentru public. Prețul se încadrează în clasa compactă, calitatea cel mult în clasa B. Nici de inovații tehnice nu putem vorbi, dar avem un motor care sigur va cântări mult în vânzări: 1.2 TSI 105 CP.

Kia Cee’d

A doua generație a compactei de la Kia este infinit mai bună decât prima, care la rândul ei prime o mulțime de aprecieri. Platforma este o versiune evoluată, dar produsul finit este un concurent perfect pentru a câștiga clienți de la mărcile europene. Am testat versiunea de top și, probabil că este este motivul pentru care nu am găsit lucruri de criticat. Finisaje peste medie, o atmosferă plăcută la interior, o dinamică bună pe stradă. Motorul 1.6 diesel, un propulsor nou în familia Hyundai – Kia, este plin de pasiune și consumă foarte puțin. În plus, mașina are cam toate tehnologiile de pe piață, în segment.

Opel Mokka

Singurul SUV din concurs nu este tocmai un SUV. Poate asta și-a dorit publicul atunci când i-a determinat pe constructori să intre în acest segment, și până la urmă nu este foarte limpede ce e mai important: să fie o mașină înaltă? Crossoverele de astăzi, inclusiv Mokka, au doar 1-2 cm în plus. Să aibă tracțiune 4×4? Mai mult de jumătate din mini-SUV-uri sunt cumpărate fără această tehnologie. Să arate, la exterior, ca un SUV/off-road? Opel Mokka sigur nu are această trăsătură. Designul nu aduce nimic spectaculos, interiorul este echilibrat, în stilul Opel. Mi-a plăcut tracțiunea, din fericire am prins o zi cu zăpadă pe șosea, iar avantajul față de celelalte mașini a fost evident. Din păcate, prețul pe piața românească nu stimulează vânzările: 16.800 euro, comparabil cu un SUV din clasa superioară.

Peugeot 208

Lansat cu doar cîteva luni înainte de Clio, 208 și-a scris istoria din acest an sub semnul concurenței cu celălalt hatchback franțuzesc. Cele două pot fi comparate din toate punctele de vedere, cu precizarea absolut personală că interiorul lui Peugeot este mai rafinat decât cel din Renault. Nu luăm în calcul volanul subdimensionat, pentru care s-au dat explicații mai greu de înțeles. Și la exterior, designul place, în ciuda „floricelelor”, iar dinamic, 208 este peste 207. Vânzările sale nu au ritmul scontat, nici în Europa, nici în România, dar asta nu înseamnă că nu este o mașină reușită.

Chevrolet Malibu

Este singura mașină dintre finaliste pe care nu aș fi văzut-o în primele 10 cele mai importante mașini din 2013, pe piața din România. Calificarea sa a fost rezultatul voturilor colegilor din juriu, astfel că am condus pentru prima dată Malibu și am constatat că am avut dreptate, așa cum a avut și publicul Autobis, care a votat acest model pe locul 10. În primul rând, Malibu nu se remarcă cu nimic. Are un design cuminte, creat parcă pentru a nu atrage atenția cuiva (cu excepția stopurilor, ce amintesc de Camaro). La interior, lucrurile stau cam la fel. Este mare, spațioasă, dar vorbim despre clasa medie, iar confortul trebuie să fie prezent. Consola multimedia este elegantă, dar la fel de lipsită de strălucire, iar pentru clasa D acest aspect contează. Este sigur în urma concurenței din acest punct de vedere: Mondeo este la câțiva ani distanță, la fel Passat sau Insignia, care ar fi trebuit să fie un model de urmat pentru Chevrolet. Mai ales că prețul este cu aproximativ 3.000 de euro mai mare.

Volvo V40

Mașina suedezilor este o semi-noutate, dacă privim din punct devedere strict tehnic. Faptul că denumirile la mașinile Volvo sunt diferite pentru limuzine și pentru break-urile acestora a permis prezentarea mașinii ca nouă în ciuda faptului că este doar un C30 Wagon. Platforma este identică, rămasă de la Ford, interiorul păstrează linile din modelele anterioare, inclusiv asemănări cu S40, care este înlocuit, practic de acest model. Ce este surprinzător este faptul că a dispărut, discret, senzația de premium, deși marca își păstrează încă renumele de marcă premium. Ca detaliu, pielea de pe scaune mi s-a părut mai ieftină decât cea din Kia, iar senzația generală a fost una comparabilă, cel mult, cu cea din Passat. Ulterior, comparațiile de preț au confirmat primele impresii: Volvo V40 costă 23.000 euro, similar cu o limuzină de clasă medie. Poziționarea sa pe ultimul loc a fost generată de faptul că nu este o mașină reprezentativă pentru piața din România, ocupând locul unor modele premium veritabile care au fost lansate anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.