Oficialii Fiat au anunțat că urmează să investească 1 miliard de euro în fabrica din Melfi, Italia, scopul principal fiind acela de a construi SUV-uri de segment B. Mașinile vor fi produse sub sigla Fiat, dar și sub cea Jeep.
Uzina italiană trebuie modernizată serios, dar în același timp are nevoie și de o capacitate de producție mult mai mare, lucru care explică valoarea investiției necesare. Aceasta va fi singura fabrică din lume care va produce un nou SUV mic pentru Jeep. Sergio Marchionne a declarat că, în ciuda criticilor aduse alianței Fiat-Chrysler, unirea celor două branduri a făcut posibilă această investiție majoră care aduce multe avantaje economice Italiei. Noul SUV Fiat se va numi 500X și va fi prezentat în a doua jumătate a anului 2014. Varianta Jeep a modelului se va numi B-SUV (acesta este deocamdată denumirea provizorie, nu este sigur că va fi și cea oficială) şi va debuta în prima parte a anului 2014. Toate versiunile sale vor avea tracţiune integrală.
Planurile celor de la Fiat vizează lansarea a nu mai puțin de 16 modele noi până în 2016, dar și mărirea producției la două milioane de automobile pe an pentru fabricile din Europa. Potrivit calculelor făcute de conducerea companiei, planul acesta va duce la amortizarea cheltuielilor până în 2015 sau 2016.