Constructorul premium de sub aripa Toyota, Lexus, a lansat în cadrul Salonului Auto de la New York (NYIAS) cea de-a şasea genereţie ES, un sedan ce ridică mingea la fileu în clasa medie premium, mizând pe o linie dinamică dominantă apropiată de cea a unui coupe în patru uşi şi propunând, în premieră, o versiune hibridă.
Conform tradiţiei iniţiate încă din 1989, când a apărut primul Lexus ES, maşina este construită pe baza Toyotei Camry. Inclusiv motoarele sunt aceleaşi, potrivit primelor informaţii. Astfel, ES 350 ar beneficia de un propulsor cu arhitectură V6 de 3.5 litri, ce dezvoltă 268 CP şi un cuplu maxim de 336 Nm, în timp ce versiunea hibridă, ES 300h, ar putea avea un agregat termic, în patru pistoane, de 2.5 litri şi 156 CP, acompaniat de un motor electric de 141 CP, puterea totală urcând până la 297 CP.
Design-ul noului ES este mai emoţionant ca niciodată, constructorul nipon reuşind un mix de sportivitate şi rafinament, chiar dacă maşina pare un GS mărit la scară. Mai mult, ES-ul a fost crescut în dimensiuni (+2.54 cm în lungime şi +4.57 cm în ceea ce priveşte ampatamentul) pentru a se bate, de la egal la egal, în primul rând cu Mercedes E-Class şi, apoi, cu ceilalţi asdversari din această clasă, precum BMW Seria 5 sau Audi A6. “Noul ES are aceeaşi lungime şi aceeaşi lăţime, dar este mai spaţios la interior decât E-Class. Amândouă au motoare de 3.5 litri, dar ES-ul costă cu câteva mii de dolari mai puţin”, a declarat, în cadrul conferinţei de presă de la NYIAS, Mark Templin, vicepreşedintele Lexus.
Habitaclul lui ES aminteşte de cel al GS-ului, iar printre noutăţi se află noua generaţie a sistemului multimedia Lexus Enform, ce dispune de un display de 7 inch, cameră video pentru marşarier, Radio HD cu sincronizare iTunes.