Noul Ghibli, cel mai mic şi mai accesibil model din istoria Maserati, a fost deconspirat cu câteva luni înaintea debutului din cadrul Salonului de la Shanghai. Poziţionat sub actualul Quattroporte, noul model va intra în competiţie directă cu armada germană – BMW Seria 5, Audi A6 şi Mercedes Clasa E.
Imaginile destinate, se pare, oficiului european de patente, ne dezvăluie o siluetă dinamică, cu aer de coupe şi o linie generală puternic inspirată de cea a noului Quattroporte. Montantul C fin şi proporţiile mult mai reuşite sunt diferenţele care plasează Ghibli peste fratele mai mare în materie de stil şi sportivitate. Blocurile optice şi grila sunt mai agresive, iar stopurile par mai bine integrate în forma aerodinamică a spatelui.
Platforma tehnică va fi derivată din cea a noului Quattroporte. Tracţiunea spate şi motorizările V6 vor fi standard, iar modelul de top va fi animat de un V8 bi-turbo de maximum 530 CP, preluat direct de la nava-amiral. Rămâne însă de văzut dacă Maserati va alege setări diferite de putere, pentru a evita o luptă fratricidă între cele două modele. Nu este exclusă apariţia tracţiunii integrale şi, în premieră pentru Maserati, a unor versiuni diesel, oferite însă doar în configuraţie nobilă, cu şase cilindri. Cu excepţia dieselului, noile motoare vor fi dezvoltate cu ajutorul specialiştilor de la Ferrari, informaţie dezvăluită în ianuarie, la Detroit, chiar de artizanul revenirii Maserati, Sergio Marchionne, şeful Grupului Fiat.
Noul Maserati Ghibli va fi produs în uzina Bertone de la Torino, pe aceeaşi linie de asamblare cu Quattroporte, urmând să facă parte dintr-o nouă linie extinsă de modele, care va include şi viitorul SUV Levante. Maserati îşi pune, de altfel, toate speranţele în succesul noului model, mai ales după ce compania a anunţat o ţintă de producţie anuală extrem de ambiţioasă de 50.000 de unităţi, programată pentru 2015.
Pentru a sublinia importanţa deosebită a pieţei din China, Maserati ar putea lansa noul Ghibli la unul dintre marile saloane auto locale din acest an. Cel mai probabil, debutul va avea loc în aprilie, la Shanghai.