marți, aprilie 15, 2025
AcasăIndustrieGazprom intră pe piaţa benzinarilor din România

Gazprom intră pe piaţa benzinarilor din România

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea de compania sârbă Nis Petrol, membră a gigantului rus petrolier Gazprom, a trei staţii independente de vânzare cu amănuntul a carburanţilor auto din România, situate în judeţele Arad şi Sibiu. Nis Petrol se află în plin plan de expansiune în România, Bosnia şi Bulgaria, vizând deschiderea a 40 de staţii pe teritoriul ţării noastre în 2012 şi extinderea reţelei sale la 120 de unităţi, până în 2014.

Specialiştii Consiliului Concurenţei au apreciat că operaţiunea Nis Petrol nu are drept efect crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe piaţă, neexistând îndoieli serioase privind compatibilitatea operaţiunii cu un mediu concurenţial normal.

Nis Petrol face parte din Naftna Industrija Srbije (NIS).Gazprom Neft, divizia petrolieră a Gazprom, a platit in 2009 circa 400 milioane euro pentru un procent de 51 din actiunile NIS şi şi-a majorat participaţia la 56,15, în martie 2011, pentru alte 40,3 milioane euro.

Divizia NIS desfăşoară activităţi şi derulează proiecte de investiţii în sectorul energetic prin explorarea, producţia, procesarea, vânzarea şi distribuţia de produse petroliere. Iar în mai 2012, NIS şi compania East West Petroleum Corporation au semnat un parteneriat pentru dezvoltarea a patru blocuri de explorare de petrol şi gaze România.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai recente articole