Dacia Dokker: un preț de pornire de 8.990 euro în Germania

0
251

Dacia a anunțat deja primele prețuri în unele țări europene, pentru modelele Dokker și Dokker Van, odată cu lansarea oficială pentru presă care are loc în această perioadă. Autobis va testa săptămâna aceasta cele două modele, Dacia Dokker și Dokker Van, urmând ca rezultatele primului contact cu cele două mașini să fie disponibil pe site în zilele viitoare.

În Franța, prețul de pornire pentru Dacia Dokker este de 9.400 de euro, cu 500 de euro mai ieftin decât Dacia Lodgy, care costă pe această piață 9.900 euro. De asemenea, în Germania prețul de pornire a fost anunțat la 8.990 de euro, ceea ce reprezintă o veritabilă lovitură dată concurenței, plasată cu aproximativ 5.000 de euro peste acest nivel, inclusiv Renault Kangoo. Prețul pentru Germania va fi cu 1.000 de euro sub Lodgy. Mașina are aproape aceeași structură, dotări, echipamente precum monovolumul Lodgy, iar cele două versiuni sunt destinate transportului de pasageri și, respectiv, celui de marfă. Printre dotări se va regăsi, ca, și la Lodgy, navigația cu touchscreen. Diferențele constau în ușile spate, numărul de locuri și alte câteva detalii.

Prețurile pentru România urmează să fie anunțate odată cu prezentarea pentru presă, fiind foarte probabil ca nivelul de 8.900 de euro să fie prețul de bază pentru Dokker.

Dacia Dokker și Dokker Van se lansează cu două motoare, 1.6 litri benzină și 1.5 dCi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.