Citroen lansează la Paris versiunea cabrio a lui DS3

0
299

Citroen ar putea prezenta la Paris versiunea de caroserie Cabrio, potrivit unor informații neconfirmate încă de constructorul francez. Modelul premium al mărcii Citroen are nevoie de cât mai multe declinări ale caroseriei pentru a putea concura cu Mini. Cu toate acestea, soluția adoptată pentru DS3 Cabrio ar putea fi una mai puțin costisitoare, respectiv doar înlocuirea plafonului de tablă cu un acoperiș retractabil textil, în timp ce portiera și geamurile laterale rămân neatinse (vezi Fiat 500). Din punct de vedere tehnic, această variantă nu face mașina să sufere la fel de mult din punct de vedere al rigidității, dar lasă de dorit din punct de vedere al aspectului și senzației percepute de pasageri.

Numele Airlflow, care ar urma să însoțească DS3, a fost vehiculat încă de acum un an, când a fost luată decizia construirii acestei versiuni, dar nu excludem varianta unui concept inițial, care să poarte numele Airflow, urmat de o versiune de serie în 2013.

Nu sunt așteptate surprize la capitolul motorizări, respectiv 1.6 litri diesel și benzină, al doilea probabil cu o putere mărită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.