Grupul francez PSA/Peugeot-Citroen ia în considerare vânzarea unui pachet de acțiuni chinezilor de la Dongfeng Motor, în încercarea de a strânge fondurile necesare unei expansiuni vitale, dincolo de granițele continentului european, anunță Bloomberg.
Înțelegerea, aflată încă într-un stadiu incipient, ar putea duce la schimbări majore la nivel decizional, familia Peugeot, care deține în prezent 25,5 din acțiuni, urmând să piardă controlul asupra companiei pe care a fondat-o.
Una dintre opțiunile luate în calcul de PSA și Dongfeng este cedarea unui pachet de acțiuni în schimbul unei infuzii rapide de capital. Mișcarea s-ar putea lovi, însă, de opoziția partenerului american al francezilor, concernul General Motors, al doilea mare acționar PSA (7), după familia Peugeot. Cel mai probabil, pentru a evita posibilele divergențe cu GM, PSA va crea un joint-venture separat, care își va concentra întreaga atenție asupra piețelor emergente.
Grupul PSA colaborează deja cu Dongfeng, alături de care a deschis, la finele lui iulie, o uzină comună în China. Noua fabrică din provincia Wuhan, a treia operată de PSA în țara Marelui Zid, va fi responsabilă pentru asamblarea a patru modele dedicate pieței chineze, urmând să urce capacitatea locală de producție a francezilor peste pragul de 750.000 de unități pe an.
Prima jumătate a lui 2013 nu a fost de bun augur pentru PSA. Pierderile operaționale ale diviziei auto s-au cifrat la 510 milioane de euro, după ce anul trecut, compania a anunțat un minus de peste 3 miliarde de euro. Philippe Varin, actualul CEO PSA, s-a angajat să reducă la jumătate cheltuielile operaționale, printre măsurile anunțate deja în mod oficial numărându-se concedierea a cel puțin 11.200 de angajați și închiderea uzinei din Aulnay, Franța.