Marca Chevrolet, care a intrat pe piața europeană în urmă cu mai puțin de 10 ani, câștigă tot mai mult teren în fața competitorilor locali. În 2012, Chevrolet anunță o creștere de 2,3, în condițiile în care piața a scăzut.
Chevrolet Europe, o companie care își are sediul în Elveția, acolo unde s-a născut Louis Chevrolet, fondatorul măricii, este cea care a preluat, în 2004 – 2005, toată moștenirea și piața fostei Daewoo, așa cum a preluat și o bună parte din producție și modele. De atunci, lansarea de noi modele, un marketing susținut, bazat pe asocierea cu marca americană Chevrolet, și o piață aflată în plină transformare, toate au condus la o creștere constantă a vânzărilor în Europa. Cu toate acestea, cifrele mențin Chevrolet în Europa la un nivel comparabil cu mărcile japoneze Honda și Suzuki, cu cote de piață sub mărci locale precum Seat, Skoda, Dacia, dar și sub Nissan sau Toyota.
Date oficiale
Anul acesta, pe primele nouă luni, Chevrolet Europe anunță un volum de 157.000 de autovehicule în Europa, cu 3.500 unităţi mai multe, în comparație cu 2011 (153.500 autovehicule), în timp ce industria auto a scăzut cu 8,0. Cota de piaţă a ajuns la 1,34, datele fiind calculate în funcţie de vânzările obţinute în 19 ţări europene. Numai în Europa de Vest, Chevrolet a vândut 122.300 de autovehicule, în creştere cu 3,1.
Datele oficiale comunicate de Chevrolet arată că a înregistrat cea mai bună cotă de piaţă de până acum pentru perioada ianuarie – septembrie în următoarele 7 ţări: Polonia (3,37), Slovenia (2,91), Turcia (2,61), Estonia, (1,75), Austria (1,27), Franţa (1,11) şi Germania (0,90). În 5 ţări, Chevrolet a avut vânzări record în perioada ianuarie – septembrie 2012: Franţa (19.490 autovehicule), Olanda (8.390 autovehicule), Polonia (8.340 autovehicule), Austria (3.790 autovehicule) şi Elveţia (2.940 autovehicule).
Modele
Cel mai bine vândut model Chevrolet în Europa în primele 9 luni ale acestui an a fost autovehiculul de oraş Chevrolet Aveo, cu vânzări de 46.650 de unităţi. După Aveo s-a clasat modelul de mici dimensiuni, Chevrolet Spark, cu vânzări de 40.370 de unităţi. Chevrolet a vândut 29.620 de autovehicule Cruze (sedan, hatchback şi station wagon) în Europa de Vest şi Europa Centrală. Chevrolet Cruze este în continuare cel mai bine vândut model al companiei la nivel global, estimându-se că vânzările vor creşte şi mai mult, după lansarea recentă a variantei station wagon. Chevrolet a vândut 18.950 de autovehicule Captiva SUV şi 18.780 de modele Orlando. Autovehiculul sport Chevrolet Camaro a înregistrat în Europa vânzări de 18.000 de unităţi.