Companiile mari de leasing sunt înscrise în registrul special al Băncii Naționale a României (BNR), în timp ce societățile de dimensiuni mici figurează doar în registrul general al băncii centrale. Totodată, companiile din registrul special trebuie să respecte o serie de reglementări impuse de banca centrală ca de exemplu regulamentul privind creditarea persoanelor fizice.
Din cele aproape 40 de de firme înscrise în registrul special al BNR, aproape o treime au înregistrat pierderi anul trecut. În plus, nivelul cumulat al peirderilor a fost de peste 748 de milioane de lei (176 de milioane de euro), în timp ce valoarea însumată a profiturilor celorlalte firme a fost de circa 386 de milioane de lei (91 de milioane de euro).
Afin Leasing a raportat pierderi de a raportat pentru 2011 pierderi de aproape 517 miliarde de lei, echivalentul a aproape 122 de milioane de euro, potrivit datelor publicate de Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Valoarea pierderilor raportate de această societate este mai ridicată decât profiturile cumulate ale firmelor mari de pe piață care au reușit să încheie anul pe plus. Compania este controlată de Iveco Capital, parte a producătorului de autovehicule cu același nume. Anul trecut pierderile firmei de leasing au crescut, majorându-se de 6,3 comparativ cu cele înregistrate în 2010.
Pe a doua poziție în topul firmelor mari cu pierderi se situează NBG Leasing. Firma a înregistrat anul trecut pierderi de aproape 96 de milioane de lei (22,5 milioane de euro), iar față de 2010 valoarea acestora a crescut. NBG Leasing este controlată de grupul elen cu nume omonim care deține pe piața autohtonă și Banca Românească.
O altă subsidiară a unui grup bancar ocupă locul al treilea în clasamentul companiilor de profil cu cele mai slabe rezultatele financiare. Este vorba de BCR Leasing care a raportat pentru 2011 pierderi în valoare de aproape 43 de milioane de lei (zece milioane de euro). Însă, comparativ cu anii anteriori această firmă și-a redus pierderile. În 2010 societatea a raportat pierderi de aproape 100 de milioane de lei, după ce în 2009 înregistrase pierderi de 134 de milioane de lei.
Ce firme mari de leasing au avut pierderi anul trecut
Compania |
Pierdere în 2011 (mil. lei) |
AFIN Leasing |
-516,93 |
NBG Leasing |
-95,71 |
BCR Leasing |
-42,89 |
EFG Leasing |
-18,89 |
BT Medical Leasing |
-16,37 |
MKB Romexterra Leasing |
-14,74 |
Fortis Lease |
-11,31 |
Alpha Leasing |
-9,80 |
Piraeus Leasing |
-8,92 |
Mercedes-Benz Leasing |
-4,36 |
IKB Leasing Finance |
-3,53 |
Deutsche Leasing |
-3,12 |
Auto Trading Leasing |
-0,97 |
OTP Leasing |
-0,53 |
Sursa: MFP