Car of the Year 2013: Ford B-Max, printre cele 8 finaliste

0
260

Competiția europeană Car of the Year și-a anunțat lista scurtă, cea a finalistelor care vor conta în voturile finale ale concursului în 2013. Anul acesta, juriul a lărgit lista de finaliste de la 7 la 8, care de fapt cuprinde 9 automobile, deoarece două concurează pe aceeași poziție: Subaru BRZ și Toyota GT86.

Competiția a început anul acesta cu anunțarea primelor mașini eligibile, în primăvară, după salonul de la Geneva. Apoi, după Paris, au fost adăugate modelele care au fost lansate și care urmau să respecte criteriile concursului. Astfel, pentru a putea fi eligibilă, o mașină trebuie să fie lansată în cel puțin 5 țări, până la sfârșitul anului, și să aibă un volum de vânzări estimat de cel puțin 5.000 de unități. Din partea mărcilor fabricate în România, au existat în concurs 3 modele, respectiv Ford B-Max, Dacia Lodgy și Dacia Sandero, ultima fiind introdusă pe ultima completare a listei. În finală a fost votat doar modelul Ford B-Max, ce se fabrică exclusiv la Craiova.

Lista mai cuprinde Hyundai i30, Mercedes A Class, unul din cele două modele premium din finală, supermini-urile Peugeot 208 și Renault Clio, marea surpriză Toyota GT86 (cu versiunea Subaru BRZ), inevitabilul Volkswagen Golf și a doua mașină premium, Volvo V40.

Voturile finale vor fi date în urma unei sesiuni de teste cu toate cele 8 mașini, iar anunțul câștigătoarei va fi făcut la Geneva, în cadrul salonului auto din luna martie.

Car of the Year este organizat de 7 publicați din Europa, Auto (Italia), Autocar (UK), Autopista (Spania), Autovisie (Olanda), L’Automobile Magazine (Franța), Stern (Germania) și Vi Bilägare (Suedia). Fiecare ediție este organizată prin rotație de reprezentanți ai acestor publicații. Juriul este format din jurnaliști de la diverse publicații auto sau care au pagini auto, fiind invitați și confirmați anual de organizatori. COTY precizează că la selectarea juriului nu contează importanța publicației la care lucrează un jurnalist, ci competența personală și experiența în testarea de mașini.

Finalistele Car of the Year 2013

Ford B-Max

Hyundai i30

Mercedes A Class

Peugeot 208

Renault Clio

Toyota GT86/Subaru BRZ

Volkswagen Golf

Volvo V40

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.